Primarul suspendat al Capitalei, Sorin Oprescu, spune că nu îl cunoaşte pe Dan Condrea, dar l-a cunoscut pe tatăl acestuia, iar contractual încheiat de Spitalul Universitar în 1994, când el era manager, a fost pentru o farmacie care a şi funcţionat, fără legătură cu dezinfectanţii, fiind aprobat de Consiliul de Adminsitraţie al SUUB. Oprescu a precizat că la acea dată Hexi Pharma nici nu exista.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Oprescu a spus că au apărut în presă informaţii care nu sunt adevărate referitoare la el şi la contractual încheiat în urmă cu peste 20 de ani de Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti (SUUB), unde el a fost manager.

Contractul a fost încheiat în 1994,  de Spitalul Universitar cu Universitar Farma, care ulterior a devenit Hexi Pharma, fiind semnat de Sorin Oprescu, directorul spitalului, şi de Ion Mateescu, director, şi Virgil Condrea, şef de producţie al Universitar Farma, Prin acel contract, firma tatălului lui Dan Condrea a primit de la Spitalul Universitar spaţiu pentru activitatea de producere de medicamente, plata facturilor pentru utilităţi şi acoperirea a 20% din cheltuielile de producţie, potrivit Digi 24.

“L-am cunoscut pe Condrea cel bătrân, nu şi pe cel tânăr. Contractul a fost încheiat cu Spitalul Universitar, cu aprobarea Consiliului de Administraţie, în 1994. Era vorba de o farmacie, nu de un cinematograf sau de o cofetărie. (…) Contractele alea sunt semnate în urmă cu 20 şi ceva de ani, se făcea vorbire în ele de farmacie, ceea ce a şi fost, şi cu distribuţie de medicamente, cu aprobarea Consiliului de Adminisraţie, conform Legii 15 din 1990. Este exclus să fi semnat ceva pe perioada cât am stat la masterat”, a declarat Oprescu, la intrarea în sediul Curţii de Apel Bucureşti, unde se judecă dosarul în care este acuzat de fapte de corupţie.

Întrebat dacă atunci când a fost director al Spitalului Universitare a folosit dezinfectanţi de la Hexi Pharma, Oprescu a răspuns: “Nici nu exista aceasta firmă la vremea respectivă. Era vorba de farmacistul şef şi de încă un farmacist , o societate comercială, cred că Mateescu se numea, care au încheiat acest contract. La urma urmei, nu am făcut un cinema, ci o farmacie care a funcţionat. Nu avea nicio legătură de detergenţii”.

Oprescu a fost întreabt de jurnalişti dacă după scandalul dezinfectanţilor diluaţi de la Hexi Pharma folosiţi în spitale mai are curaj să se interneze în vreunul dintre spitalele unde au fost găsite nereguli în urma testelor de sanitaţie.

“Da, lucrez într-o secţie de chirurgie, văd şi eu care este starea în secţie. (…) Este exagerată chestiunea cu soluţiile care provoacă moartea oamenilior. Nu am fost în ultimii şapte ani şi jumătate în miezul sistemului, dar asta nu înseamnă că nu am avut grijă de spitalele pe care le-am  avut în custodie”, a spus Oprescu.

El a precizat că s-ar delimita de speculaţiile că există o complicitate între oamenii de afaceri şi managerii spitalelor, întrucât achiziţiile acestor produse sunt făcute electronic.

“Nenoricirea face ca după ani de zile să funcţioneze preţul cel mai mic. Achiziţia este făcută conform legilor şi normelor în vigoare. În condiţiile astea, se poate întâmpla - ar trebui să nu se poată, dar uite că se poate - să diminueze concentraţiile”, a precizat Oprescu.

În legătură cu infecţiile nosocomiale din spitale, Oprescu a spus că, în urmă cu 20 de ani, existau epidemiologi şi microbiologi care făceau testări.

“Nu se mai întâmplă de un car de ani pentru că locurile în fiercare an s-au tot spus că se scot la concurs şi în fiecare an, între de 15 şi 20 februarie, indiferent de Guvern, se blochează, mă refer la locurile bugetate în spital. Trebuie să înţeleagă că nu toate structurile pot funcţiona cu lipsuri de genul ăsta şi iată că ajungem într-o situaţie din asta imposibilă”, a adăugat Oprescu.

Compania Hexi Pharma a funcţionat ani de zile în Spitalul Universitar, cu un sediu primit gratuit de la spital şi cu întreţinerea plătită tot de spital, a scris Digi 24, care prezintă şi contractual de asociere încheiat atunci.

Consiliul de administraţie al Spitalului Universitar, condus de Sorin Oprescu, a acceptat înfiinţarea unei farmacii-laborator private în incinta instituţiei. Potrivit contractului, spitalul punea la dispoziţie un spaţiu delimitat din perimetrul farmaciei existente, cu funcţionalitate separată, cu suprafaţa de aproape 100 de metri pătraţi, complet utilat. Spitalul Universitar se angajează să suporte în totalitate facturile la energie electrică, apă şi gaze, dar şi 20 la sută din costurile de producţie.

Şeful de producţie al noii societăţi “Universitar Farma” a fost Virgil Condrea, tatăl lui Dan Alexandru Condrea, acesta fin urmă intrând în acţionariatul firmei în 1996, la vârsta de 21 de ani, pe vremea când era student la Facultatea de Medicină “Carol Davila" din Capitală. În 2005, societatea şi-a schimbat numele în Hexi Pharma, potrivit Digi 24.

Scandalul Hexi Pharma a izbucnit după ce Gazeta Sporturilor şi jurnalistul Cătălin Tolontan au dezvăluit, bazându-se pe declaraţiile şi pe documentele furnizate de foşti angajaţi ai firmei, că dezinfectanţii furnizaţi de aceasta spitalelor au concentraţii mai mici decât cele înscrise pe etichetă.

De asemenea, jurnaliştii au relatat că patronul firmei, Dan Condrea, este acţionar la o firmă care asigură servicii de curăţenie în spitale, aceasta având acelaşi administrator ca şi Unilab, laboratorul unde  ar trebui să fie verificată calitatea dezinfectanţilor. Analize făcute în laboratorul de stat ICECHIM au arătat că dezinfectanţii livraţi de Hexi Pharma au o concentraţie de 10 ori mai mică decât cea din reţetă.

În urma acestor relatări, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a început o anchetă, iar ministrul Sănătăţii a dispus un control la spitale. Parchetul instanţei supreme a anunţat, pe 4 mai, că a început urmărirea penală în cazul dezinfectanţilor produşi de firma Hexi Pharma şi folosiţi în spitale.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.