Firmele de salubritate din sectoarele 3 şi 4 ale Capitalei au fost amendate cu 5.000 de lei de poliţiştii locali din cauză că nu au curăţat corespunzător zăpada şi gheaţa din Piaţa Universităţii şi de pe trotuarele Bulevardului Unirii.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Primăria Municipiului Bucureşti a anunţat, marţi, într-o postare pe Facebook, că operatorii de salubritate din sectoarele 3 şi 4 au fost amendaţi cu 5.000 de lei pentru faptul că nu au curăţat în mod corespunzător zăpada şi gheaţa din Piaţa Universităţii şi de pe trotuarele aferente Bulevardului Unirii.

Potrivit sursei citate, amenzile au fost aplicate pentru nerespectarea prevederilor H.C.G.M.B. 345/2020, de către poliţiştii locali din cadrul Direcţiei Centrului Istoric şi ai Direcţiei Control, care au verificat modul în care operatorii de salubritate şi-au îndeplinit atribuţiile asumate în programul de deszăpezire în municipiul Bucureşti.

De asemenea, poliţiştii locali au dat amenzi în valoare de 22.000 de lei pentru 11 persoane juridice, precum şi 4 avertismente verbale, pentru nerespectarea prevederilor H.C.G.M.B. nr.120/2010 de către persoanele fizice şi juridice privind obligaţia acestora de îndepărtare a ţurţurilor formaţi la nivelul acoperişului si curăţarea zăpezii şi a gheţii formate pe trotuarele aferente imobilelor unde domiciliază sau îşi desfăşoară activitatea.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.