Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a acordat României, pentru prima dată, premii pentru eforturile susţinute şi rezultatele excepţionale în adoptarea legislaţiei de interzicere a fumatului în spaţiile publice închise, a anunţat, luni, Luminiţa Hayes - reprezentantul Cartierului General al OMS.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

În fiecare an, cu ocazia Zilei Mondiale Fără Tutun, Organizaţia Mondială a Sănătăţii acrodă premii unui număr restrâns de persoane sau organizaţii, recunoscând contribuţiile acestora în dezvoltarea şi implementarea de politici de control a consumului de tutun, în concordanţă cu Convenţia Cadru privind Controlul Tutunului.

În acest an, România a obţinut, pentru prima dată, două din cele patru premii acordate Regiunii Europene, pentru efoturile susţinute şi rezultatele excepţionale în adoptarea legislaţiei de interzicere a fumatului în spaţiile publice închise. Premiile au fost acordate Coaliţiei România Respiră, asocierea de peste 250 de organizaţii non-guvernamentale şi personalităţi publice care au susţinut timp de peste un an iniţiativa legislativa, deputatei Aurelia Cristea, iniţiatorul şi promotorul legii în Parlament şi profesorului Florin Mihălţan, preşedintele Societăţii Române de Pneumologie, a explicat  Hayes.

Ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu, prezent la conferinţa de decernare a premiilor, a spus că acestea reprezintă  întruchiparea democraţiei participative.

"Ce vedeţi astăzi aici este întruchiparea democraţiei participative, înţelegând prin asta participarea activă a societăţii civile, mai ales în elaborarea politicilor publice, mai ales în domeniul sănătăţii. Şi pentru ca acestea să fie prioritare pe agenda publică este nevoie de angajament politic, bineînţeles. Asta în contextul modificărilor ce se doresc aduse la Legea de interzicerea fumatului în spaţii publice. Am încredere că Parlamentul României va lua decizia corectă şi va face tot ce îi stă în putere pentru a susţine rolul prevenţiei pentru sănătatea tuturor", a spus ministrul.

Totodată, Voiculescu a vorbit despre victimele consumului de tutun.

"Cam 40.000 de de oameni mor anual în România din cauza fumatului. Dintre aceştia, cam 5.000 de oameni mor din cauza fumatului pasiv. Ca să punem lucrurile în perspectivă, fumatul pasiv ucide de trei ori mai mulţi oameni decât toate accidentele de circulaţie. De asemenea, ca să întregim imaginea trebuie să ştim că 40 la sută dintre cei afectaţi de fumatul pasiv sunt tineri. Trebuie să ştim că jumătate dintre tinerii care fumează au început să fumeze înainte de a împlini vârsta de 12 ani. Foarte important este că suntem aici pentru a recunoaşte meritele câtorva dintre noi care au promovat interzicerea fumatului în spaţii publice", a adăugat Vlad Voiculescu. 

Luminiţa Hayes, reprezentantul Cartierului General al OMS, a ţinut să precizeze că premiile obţinute de România reprezintă şi un mesaj ferm adresat tuturor celorlalte ţări din regiune.

"Sunt foarte fericită că este pentru prima dată când, în cariera mea de la OMS, pot să vorbesc despre această premieră în limba română. De obicei premierea merge în alte ţări. România trimite un mesaj ferm tuturor celorlalte ţări din regiune că este şi ea printre câştigători, că este şi ea printre cei care vor ca oamenii să trăiască o viaţă lungă fără durere, fără boli, o viaţă în care copiii sunt şi ei sănătoşi şi nu sunt ameţiţi, confuzi de fumul din jur, de reclamele din jur, de pachetele de ţigări, căutând o consolare într-o ţigară care nu aduce nimic altceva decât cancer, boli cronice invalidante, incapacitatea de muncă, imposibilitatea de a se reproduce şi a de a avea copii sănătoşi. România a făcut un pas uriaş, extraordinar. În primul rând, a amendat o lege care interzicea fumatul în locurile publice deja. Acel amendament a fost cel care a făcut ca această lege să devină una dintre cele care într-adevăr protejează populaţia de fumul de tutun", a adăugat Hayes. 

Potrivit reprezentantului Cartierului General al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, România a primit două premii pentru că a înţeles că o politică de sănătate dusă numai până la jumătate nu are efect, că politica trebuie întregită cu măsurile adecvate.

"Aproape 90 la sută din cancerele la plămâni sunt legate de cancerul provocat de tutun. România a devenit un lider global în lupta împotriva tutunului, de aceea a primit aceste două premii. O altă etapă este acum standardizarea pachetelor de tutun, care să nu mai devină atât de atractive, atât de interesante, de strălucitoare pentru cei tineri, dar şi pentru adulţi", a adăugat Hayes. 

La rândul ei, deputata Aurelia Cristea, iniţiatoarea legii, a spus că premiul este pentru toţi românii care susţin legislaţia antifumat.

"Premiul nu este al meu, este premiul celor peste 70 la sută din cetăţenii României care au susţinut această iniţiativă, este premiul Parlamentului României pentru că a înţeles să adopte o asemenea legislaţie şi pentru asta le mulţumesc în primul rând tuturor colegilor mei din Grupul parlamentar PSD care au fost majoritari în ceea ce priveşte sprijinul pentru susţinerea acestei legi", a spus Cristea. 

Preşedintele Societăţii Române de Pneumologie, Florin Mihălţan, a mulţumit şi el pentru premiu precizând că medalia aduce România într-o poziţie pe care o merită. 

"Aş dori să mulţumesc în numele coaliţiei pentru această medalie care aduce România într-o poziţie pe care o merită. 

În ţările care au o asemenea legislaţie, a scăzut numărul de internări prin infarct miocardic, prin accidente vasculare cu 16-17 la sută, a scăzut numărul de crize de astm la momentul internării cu cel puţin 18 la sută, iar impactul este masiv din punct de vedere ale economiilor la bugetul de stat, a spus medicul. 

Mihălţan a adăugat că este foarte important ca această lege să rămână fără amendamente. " Este foarte important ca această lege să rămână fără a fi ciuntită, fără amendamete. Când un parlament votează o astfel de lege în proporţie de 81 la sută, eu nu cred că mai poate să existe o încercare de remodelare a ei, de fapt, de ciuntire a ei. Orice încercare de ciuntire a unei legi bune înseamnă că ea va fi inactivă pe viitor", a adăugat medicul.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.