Poliţiştii din Olt au deschis o anchetă după ce un copil în vârstă de şase luni a fost găsit mort în locuinţa părinţilor, pe corpul său nefiind descoperite urme de violenţă.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Olt a anunţat că poliţiştii au fost sesizaţi, marţi, prin apel 112, de către un bărbat, în vârstă de 30 de ani, din comuna Oboga, cu privire la faptul că fiul său se află în stare de inconştienţă la domiciliu.
 
“La faţa locului s-a deplasat echipa operativă din cadrul Secţiei nr. 1 Poliţie Rurală Bobiceşti, care, din primele verificări, a stabilit faptul că un minor, în vârstă de şase luni, ar fi decedat la domiciliul său din comuna Oboga, judeţul Olt. În urma examinării sumare a trupului minorului, s-a constatat faptul că acesta nu prezenta urme vizibile de violenţă pe suprafaţa corpului”, a transmis IPJ Olt.
 
Sursa citată a precizat că trupul acestuia a fost transportat la Spitalul Judeţean de Urgenţă Slatina, urmând să fie făcută necropsia şi să fie stabilită cauza decesului.
 
Poliţiştii au întocmit dosar penal pentru ucidere din culpă.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.