Ministrul Muncii, Olguţa Vasilescu, a declarat, marţi la Parlament, referitor la greva anunţată de sindicatele din administraţia publică din cauza nemulţumirilor legate de Legea salarizării, că sindicaliştii ar trebui să dea dovadă de mai multă consecvenţă, în condiţiile în care în urmă cu şapte ani cereau respectarea principiului autonomiei locale, invers faţă de ceea ce cer în prezent.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”În ceea ce priveşte sindicatul care spune că scoate 100.000 de oameni în stradă şi care are doar 2.000 de membri de sindicat, vreau să îi atrag atenţia că acum fix şapte ani, când se aproba Legea salarizării unitare a guvernului Boc, a atacat-o la CCR sau a cerut Avocatului Poporului să o atace la Curtea Constituţională fix din motivul pe care îl contestă astăzi. Atunci cereau să se decupleze administraţia publică locală şi să se respecte principiul autonomiei locale, inclusiv principiul financiar, iar acum spun invers decât au cerut atunci. Cred că ceva mai multă consecvenţă din partea lor ar fi de preferat”, a declarat ministrul Muncii, Olguţa Vasilescu.

Sindicatele din administraţia publică anunţă grevă şi proteste în Capitală, în faţa Palatului Parlamentului, pentru miercuri, când va fi dezbătut proiectul Legii salarizării în Comisia pentru muncă şi protecţie socială din Camera Deputaţilor, angajaţii din administraţie fiind nemulţumiţi de proiectul Legii salarizării unitare şi de lipsa unei grile de salarizare.

Sindicaliştii sunt nemulţumiţi de proiectul Legii salarizării şi de lipsa unei grile de salarizare pentru personalul angajat în Administraţia Publică Locală, astfel că în cursul zilei de miercuri angajaţii vor intra în grevă, oprind activitatea în sistemul administraţiei publice locale.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.