Agenţia Naţională Antidrog (ANA) a achiziţionat 144 de perechi de ochelari care simulează efectele consumului de alcool şi droguri, dar şi starea de intoxicare cu acestea, ce vor deveni parte integrantă în numeroase acţiuni interactive, adecvate, in special, pentru a intra in discuţie cu tinerii şi adulţii, în scopul prevenirii consumului de substanţe psihotrope.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
Potrivit unui comunicat de presă, de sâmbătă, al Agenţiei Naţionale Antidrog, specialiştii Centrelor de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog din cadrul Agenţiei Naţionale Antidrog vor folosi, în activităţile lor, toate cele trei tipuri de ochelari (ochelarii care induc efectele consumului de alcool, ochelarii care induc efectele consumului de alcool în versiunea de noapte şi ochelarii care induc efectele consumului de droguri) care simulează starea de deteriorare produsă de alcool sau alte substanţe psihotrope.
 
”Vor fi abordate teme precum Petreceri cu alcool şi droguri sau Întoarcerea acasă de la o petrecere, prin care tinerii vor experimenta, cu ajutorul acestui tip de ochelari, efectele negative şi riscurile la care se expun atunci când consuma alcool sau droguri. Prevenirea consumului şi dependenţei de droguri folosind ochelarii care imită starea de intoxicare se orientează spre realităţile vieţii tinerilor şi se adresează acestora atât pe plan emoţional, cât şi raţional. 
Testarea ochelarilor care simulează efectele consumului de alcool şi droguri este atractivă pentru toate grupele vizate, participanţii trăind, astfel, o realitate deformată”, se arată în comunicat. 
 
Prin intermediul utilizării acestui tip de ochelari pot fi abordate numeroase deteriorări posibile ale stării fizice: dezorientarea în spaţiu, modificarea culorilor, vizibilitatea limitată, vederea dublă, aprecierea greşită a distanţelor (aproape-departe), confuzia,  nesiguranţa puternică şi senzaţia de pierdere a controlului sunt doar câteva dintre experienţele pe care le vor încerca persoanele care vor purta ochelarii care simulează efectele consumului de alcool şi droguri.
 
Potrivit sursei citate, la prima privire prin ochelari unii participanţi la exerciţiu se vor îndoi că va fi creată o impresie realistă de intoxicare. Ceea ce vor vedea nu va corespunde cu experienţa proprie, reală, de intoxicare cu droguri. Aceste îndoieli sunt îndreptăţite întrucât consumul de alcool şi/sau droguri cauzează o scădere a performanţei tuturor zonelor cerebrale, cu consecinţe profunde asupra performanţelor psihice si fizice. Ochelarii pentru imitarea stării de intoxicare pot simula, printr-o iritare optică puternică, doar câteva aspecte ale experienţei complexe de intoxicare cu alcool sau droguri.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.