Observatorul de urşi din apropiere de Tuşnad a fost mutat, a anunţat, miercuri, ministrul Mediului, Tanczos Barna. El a explicat că locul în care turiştii plăteau pentru a vedea şi fotografia animalele sălbatice funcţiona trei luni pe an, animalele se învăţau să coboare în localitate pentru a căuta hrană accesibilă, iar când nu mai primeau mergeau în altă localitate în căutare de mâncare.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
”A fost mutat. A fost îndepărtat. Acolo s-a creat o problemă. Inclusiv acest lucru se reglementează prin Ordonanţa 57, modul în care un observator sau orice element de atracţie turistică poate fi creat pe seama acestor specii. Sunt două-trei luni de sezon turistic, perioadă în care se obişnuiesc urşii cu alte surse de hrană decât cele normale, imediat după, pleacă turistul, pleacă cei de la observator şi unde se duce ursul? Practic, în prima localitate, tocmai de aceea acele practici trebuie eliminate şi în Ordonanţa 57 reglementăm modul în care trebuie autorizate asemenea puncte”, a afirmat Tanczos Barna, miercuri, într-o conferinţă de presă, răspunzând unei întrebări.
 
Ministrul a precizat că observatorul a fost mutat în alt fond de vânătoare, la o distanţă ”mult mai mare de localitate”.
 
Observatorul funcţionează, conform site-ului de internet, în zona lacului Sfânta Ana. Turiştii care vor să vadă şi să fotografieze urşi pot merge acolo unde, contra cost, beneficiază de un spaţiu securizat, dotat cu încălzire şi toaletă, conform portalului web al celor care au dezvoltat această afacere.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.