Ministrul Muncii şi Justiţiei Sociale, Lia Olguţa Vasilescu, a dispus, prin ordin, retragerea acreditării asociaţiei "Aura 2010” din Brăila, după ce Corpul de control al ministrului a descoperit mai multe nereguli în urma unor verificări la centrele pentru bătrâni şi persoane cu handicap pe care asociaţia le deţinea, precum supraaglomerarea, lipsa avizelor şi autorizaţiilor, lipsa cabinetelor medicale şi sălilor de mese.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"Echipa de control a constatat că serviciile sociale pe care le acordă Asociaţia ”AURA 2010”, în calitate de furnizor de servicii sociale, nu îndeplinesc cerinţe de bază pentru a putea răspunde nevoilor beneficiarilor, dar şi că acestora le sunt încălcate drepturi fundamentale. În raportul corpului de control se arată că serviciile oferite de organizaţia nonguvernamentală menţionată nu sunt eficace, accesibile, comprehensive, sustenabile, centrate pe nevoile individuale ale beneficiarului”, arată reprezentanţii Ministerului Muncii.

Potrivit acestora, printre neregulile constatate se numără supraaglomerarea din unele centre, care funcţionează fără avize şi autorizaţii legale, lipsa sălilor de mese din toate centrele, astfel că beneficiarii mănâncă în pat sau pe noptieră, precum şi lipsa cabinetelor sau spaţiilor special amenajate pentru serviciile de recuperare.

De asemenea, găzduirea în centre se făcea fără respectarea prevederilor standardelor minime de calitate, nu exista personal suficient pentru numărul de beneficiari şi problemele lor, nu erau desemnaţi responsabili de caz în niciunul dintre centre, iar planurile de intervenţie şi îngrijire şi asistenţă erau identice pentru toţi beneficiarii de la toate centrele.

Reprezentanţii ministerului mai menţionează că mediul fizic nu era accesibil, sigur, funcţional şi intim, oamenii nu primeau servicii în conformitate cu contractul de furnizare a serviciilor sociale, lipsea evidenţa medicaţiei administrate, iar în unele centre au fost găsite alimente expirate.

Corpul de control al ministrului a mai constatat că sunt încălcate şi anumite drepturi ale celor găzduiţi în centre, care nu erau informaţi şi consultaţi cu privire la deciziile care îi privesc: de a primi serviciile sociale prevăzute în planul individualizat de asistenţă şi îngrijire, de a consimţi asupra serviciilor asigurate prin contract, de a nu fi abuzaţi şi neglijaţi, de a nu fi exploataţi economic privind banii, proprietăţile sau să le fie pretinse sume băneşti ce depăşesc taxele convenite pentru servicii, de a-şi gestiona aşa cum doresc resursele finaciare, de a fi informaţi la zi, în mod complet şi accesibil, în format clasic sau adaptat, despre politica şi procedurile centrului şi a-şi putea exprima liber opiniile în legătură cu acestea, de a fi informaţi cu privire la toate activităţile desfăşurate în centru, de a fi consultaţi cu privire la serviciile furnizate, inclusiv dreptul de a refuza unele servicii în anumite circumstanţe stabilite prin contractul de servicii, de a fi trataţi individualizat pentru o valoare maximală a potenţialului personal.

"Decizia de retragere a acreditării, precum şi a licenţelor serviciilor sociale a fost luată ca urmare a faptului că în procesul de acordare a serviciilor, Asociaţia „AURA” 2010 Brăila a încălcat prevederi ale unor acte normative, precum Legea nr. 292/2011 - Legea asistenţei sociale, cu modificările şi completările ulterioare, Legea nr. 197/2012 privind asigurarea calităţii în domeniul serviciilor sociale, cu modificările şi completările ulterioare, Ordonanţa Guvernului nr. 68/2003 privind serviciile sociale, cu modificările şi completările ulterioare, Ordinul nr. 67/2015 privind aprobarea Standardelor minime de calitate pentru acreditarea serviciilor sociale destinate persoanelor adulte cu dizabilităţi, Legea nr. 53/2003 - Codul Muncii, republicat, cu modificările şi completările ulterioare şi altele”, au mai precizat reprezentanţii ministerului.

Potrivit presei locale, asociaţia „Aura 2010” din Brăila s-a înfiinţat în anul 2010 şi o are ca preşedinte pe Aura Udrea, văduva interlopului Costel „Frizeru”. În cadrul acesteia funcţionează opt centre private, cu o capacitate toală de 400 de locuri, care acordă servicii de îngrijire şi asistenţă inclusiv persoanelor vârstnice încadrate în grad de handicap capacitate toală de circa 400 de locuri. Asociaţia ar fi fost amendată de două ori în luna iunie, cu 20.000 lei, pentru supraaglomerare, dar şi pentru faptul că asociaţia a mai construit un corp la o clădire şi nu a schimbat autorizaţia în acest sens şi cu alţi 20.000 de lei  din partea Agenţiei Judeţene de Plăţi şi Inspecţie Socială Brăila, pentru că două dintre cămine funcţionau fără licenţă provizorie. Un alt cămin a rămas fără autorizaţie sanitară, în urma controlului de la DSP.

În luna mai, poliţiştii brăileni, sub coordonarea procurorului de caz, au făcut 13 percheziţii şi au pus în aplicare 10 mandate de aducere a unor persoane bănuite de obţinere ilegală de fonduri, printre care şi Aura Udrea, preşedinta asociaţiei Aura 2010. În perioada 2013-2016, asociaţia ar fi solicitat şi beneficiat de subvenţii de la bugetul de stat pentru serviciile de asistenţă socială. Asociaţia ar fi obţinut fondurile respective folosindu-se de documente false şi de sprijinul unui angajat al unei instituţii publice din domeniu.

De asemenea, Asociaţia lucra cu mai mulţi voluntari, care, în realitate ar fi fost plătiţi la negru.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.