O altă persoană rănită în incendiul din clubul Colectiv a murit la Spitalul de Urgenţă Floreasca, după patru luni şi jumătate de la incendiul din 30 octombrie 2015, numărul celor care şi-au pierdut viaţa ajungând la 64.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Secretarul de stat Raed Arafat a declarat, pentru News.ro, că luni a murit un alt tânăr rănit în incendiul din clubul Colectiv, care era internat la Spitalul Floreasca din 30 octombrie 2015.

Surse medicale au spus, pentru News.ro, că tânărul care a decedat se numeşte Radu Sienerth, avea 21 de ani şi din 30 octombrie 2015 a fost internat doar în secţia de Terapie Intensivă a Spitalului Floreasca, fiind intubat în ultimele aproape cinci luni. Decesul tânărului a fost declarat luni, la ora 12.35.

Evenimente
20 mai - Evenimentul News.ro “Energy Road - Energie la tine acasă”. Parteneri: AS & Partners, FPPG, Delgaz Grid, Hidroelectrica, Nuclearelectrica, Premier Energy, Romgaz
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene. Parteneri: BCR, BRD, CEC
4 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield
6 iunie - Maratonul Energiei

Radu Sienerth, din Petroşani, era student la Bucureşti, iar în 30 octombrie 2015 a mers la concertul din Colectiv împreună cu doi prieteni, care au reuşit să iasă după ce clubul a fost cuprins de flăcări.

Potrivit site-ului internship.gov.ro, Radu Eduard Sienerth studia la Facultatea de Marketing din cadrul Academiei de Studii Economice Bucureşti, între domeniile sale de interes regăsindu-se sectorul energetic, atât cel din surse convenţionale, cât şi cel din surse regenerabile. El era implicat, de asemenea, în proiecte legate de protejarea mediului, precum Space Week, Play Energy sau “Let’s Do It Romania!”. Radu Sienerth se remarcase prin participarea la o serie de olimpiade şi comunicări ştiinţifice în cadrul ciclurilor gimnazial şi liceal, precum şi la o serie de conferinţe pe teme economice şi de dezvoltare antreprenorială organizate la nivelul universităţii. El a mai activat în domeniul consultanţei financiare la o bancă de top din România şi a efectuat un stagiu de practică la Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorului.

În urma incendiului din clubul Colectiv şi-au pierdut viaţa 64 de persoane, între care 27 în noaptea tragediei şi 37 ulterior, în spitale din Bucureşti şi din străinătate, printre aceştia fiind fotografi, artişti, olimpici şi studenţi străini.

Incendiul din 30 octombrie 2015 a izbucnit în timpul unui concert susţinut în clubul Colectiv de trupa rock bucureşteană Goodbye to Gravity, care îşi lansa albumul ”Mantras of War”. Solistul Andrei Găluţ este singurul membru al trupei care a reuşit să supravieţuiască. 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.