O aeronavă militară a adus, joi, 100.000 de măşti de protecţie din Turcia, materialele fiind cumpărate de către Oficiul Naţional de Achiziţii Centralizate şi Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă, urmând să fie distribuite personalului medical din ţară şi echipajelor care acţionează în teren.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Potrivit unui comunicat al MApN, o aeronavă C-27 J Spartan a Forţelor Aeriene Române a executat joi, Un zbor pentru aducerea, în România, a unor echipamente de protecţie medicală din Turcia constând în 100 de mii de măşti de protecţie tip FFP2 şi FFP3.

Măştile de protecţie au fost achiziţionate de statul român prin Oficiul Naţional de Achiziţii Centralizate şi Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă, în cadrul eforturilor de combatere a efectelor pandemiei de COVID-19.

Sursa citată a precizat că distribuirea echipamentelor de protecţie va fi realizată cu mijloace de transport aflate în dotarea IGSU, iar cu sprijinul inspectoratelor judeţene pentru situaţii de urgenţă, echipamentele vor fi alocate, în funcţie de nevoi, personalului medical din ţară şi echipajelor operative care acţionează în teren.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.