O aeronavă C-27 J Spartan a Forţelor Aeriene a transportat miercuri, în Italia, la solicitarea Spitalului Clinic de Urgenţă pentru Copii „M.S. Curie", un nou-născut aflat în stare gravă.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”O aeronavă C-27 J Spartan a Forţelor Aeriene Române, configurată pentru misiuni medicale, a decolat miercuri, 8 iunie, în jurul orei 08.00, din Baza 90 Transport Aerian Otopeni, pentru a efectua o misiune de transport umanitar pe ruta Otopeni – Veneţia (Italia), a unui nou-născut aflat în stare gravă”, anunţă MApN.

Echipa medicală care monitorizează pacientul pe timpul zborului este formată din specialişti ai SMURD şi ai Bazei 90 Transport Aerian, iar transportul pacientului de la unitatea spitalicească spre aeroport s-a realizat cu ambulanţa SMURD.

Solicitarea de transport aerian a fost făcută de Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă, în urma cererii formulate de Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii „M.S. Curie" Bucureşti.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.