Numărul voucherelor în valoare de 500 de lei cu care bucureştenii cu vârsta de peste 18 ani îşi pot achiziţiona o bicicletă ar putea fi suplimentat, primarul general Gabriela Firea precizând că la acest proiect s-au înscris aproape 30.000 de persoane. Iniţial, Primăria Capitalei preciza că vor fi acordate 5.000 de vouchere, iar în prima zi de depunere a solicitările pentru obţinerea acestora, când au fost procesate mii de cereri, a fost anunţată şi suspendarea programului.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

 Primarul general Gabriela Firea a declarat, marţi, la Forumul “Deşeurile - de la pierdere la resursă. Obiective pentru România”, că va propune suplimentarea numărului de vouchere prin care cetăţenii cu vârsta de peste 18 ani şi cu reşedinţa sau domiciliul în Bucureşti îşi pot achiziţiona o bicicletă, simplă sau electrică, trotinetă sau dispozitive de tip Segway sau Ninebot.

”Voi propune suplimentarea acestui număr de 5.000 de vouchere pentru a acorda tuturor celor care s-au înscris, în jur de 30.000 de bucureşteni, vouchere pentru a-şi putea achiziţiona biciclete care pot să coste până la 500 de lei şi atunci se acoperă cu voucherul de la Primărie, sau peste 500 de lei, dar atunci fiecare trebuie să adauge suma dorită”, a spus Firea.

În 25 iulie, în prima zi a desfăşurării proiectului, mii de cetăţeni au depus solicitări la Centrul de Relaţii cu Publicul sau pe mail pentru obţinerea unui voucher în valoare de 500 de lei în vederea achiziţionării unei biciclete. 

În aceste condiţii, Primăria Bucureşti a anunţat suspendarea proiectului, până când vor fi verificate toate cererile şi vor fi eliminate cele care nu corespund regulamentului programului "Biciclişti în Bucureşti" existând posibilitatea suplimentării numărului de vouchere.

Primăria menţiona că programul ”Biciclişti în Bucureşti” va fi reluat şi în anul următor, iar toţi solicitanţii care au depus cereri în acest an şi nu vor primi vouchere vor rămâne în baza de date a Programului pentru ediţia din 2018.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.