Autorităţile care au implementat, anul trecut şi anul acesta, campania „Atingeri nedorite”, al cărei scop a fost acela de a-i face pe tineri şi pe adulţi să recunoască un caz de agresiune sexuală şi să reacţioneze în faţa unor astfel de gesturi anunţă că, după implementarea campaniei, numărul sesizrilor privind infracţiuni de natură sexuală asupra minorilor a crescut cu 30% în perioada implementării campaniei, faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Statisticile arată că peste jumătate dintre cei care au apelat linia dedicată victimelor minore ale abuzului sexual sunt chiar minorii, iar în aproape 80% dintre cazuri agresori sunt membri ai familiei sau au familiei extinse.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
Numărul sesizărilor privind infracţiunile de agresiune sexuală asupra unui minor au crescut cu aproximativ 30%, pe perioada implementării campaniei naţionale de prevenire a agresiunii sexuale asupra minorilor „Atingeri nedorite”, derulată în perioada16 noiembrie 2021 - 31 mai 2022 de către Poliţia Română  şi Asociaţia Telefonul Copilului, cu sprijinul Ambasadei Statelor Unite ale Americii în România.
Peste 9.000 de vizualizări s-au înregistrat, lunar, pe platforma online prezintă informaţii despre recunoaşterea unui caz de agresiune sexuală, sfaturi de prevenire, explicaţii despre impactul psihologic asupra victimei şi exemple de cazuri anonimizate, consiliate de Asociaţia Telefonul Copilului, materiale realizate împreună cu psihologi.
„În urma cazurilor înregistrate de Asociaţia Telefonul Copilului, în perioada noiembrie 2021 – mai 2022, 86,5% dintre victimele abuzului sexual au fost fete si 13,5% băieţi. Aproximativ 75% dintre copiii supuşi agresiunii sexuale au provenit din familii nucleare, iar 15% dintre aceştia din familii monoparentale, respectiv familii extinse. Agresorii copiilor au fost: 29,8% unul dintre părinţi sau concubinul/concubina unuia dintre părinţi, 49,3% alţi membri ai familiei extinse, 20,9% persoane necunoscute. În doar 15% dintre cazurile înregistrate, situaţia era cunoscută de către o altă persoană (părinţi, familia extinsă, prieteni), acestea având loc în urmă cu mult timp, cu caracter continuu”, se arată într-un comunicat dat publicităţii vineri de Poliţia Română.
Conform sursei citate, în 53,2% dintre cazurile înregistrate la Telefonul Copilului 116111, solicitanţii au fost minori, iar în 46,8%, solicitanţii au fost persoane adulte  - vecini, cunoştinţe sau membri ai familiei extinse. În situaţiile în care solicitantul a fost minor, acesta a beneficiat de consiliere psihologică, în vederea reechilibrării emoţionale, prevenirea agresiunii sexuale, informare cu privire la campanie, solicitările de intervenţie fiind efectuate preponderent de către adulţi.
Campania „Atingeri nedorite” a inclus 2.000 de activităţi preventive desfăşurate la nivel naţional, în cadrul cărora 40.450 de copii şi 10.000 de adulţi au primit informaţii al căror scop a fost  creşterea gradului de informare al minorilor şi cadrelor didactice asupra acestui tip de abuz şi responsabilizarea specialiştilor din structurile de asistenţă socială asupra consecinţelor abuzurilor sexuale, dar şi responsabilizarea adulţilor cu privire la infracţiunile de natură sexuală ale căror victime sunt copiii.
„Campania Atingeri Nedorite şi-a atins obiectivul. Şi nu o spunem noi, poliţiştii, ci o spun cifrele. Din analiza infracţiunilor de agresiune sexuală cu victime minori realizată la nivelul Institutului de Cercetare şi Prevenire a Criminalităţii, a rezultat faptul că majoritatea acestora au fost săvârşite de autori cunoscuţi, multe fiind comise în mediul familial. Prin mesajele transmise, am reuşit să convingem adulţii care cunoşteau cazuri de agresiune sexuală asupra unor minori să vină şi să raporteze, iar acest lucru ne motivează să continuăm activitatea pe această linie. Au fost situaţii în care victimele au fost agresate în mod repetat de acelaşi autor, ani la rând, până când au luat decizia de a sesiza”, a declarat directorul Institutului de Cercetare şi Prevenire a Criminalităţii, comisarul-şef de poliţie Sorin Stănică.
Oficialii Asociaţiei Telefonul Copilului atrag atenţia asupra scăderii vârstei victimelor minore. 
„Copiii victime ale agresiunii sexuale au nevoie de mult curaj ca să vorbească despre abuzurile la care au fost supuşi, cu atât mai mult cu cât constatăm cu îngrijorare tendinţa de scădere a vârstei victimelor, în peste 75% dintre cazurile înregistrate la Telefonul Copilului 116111 acestea având vârste cuprinse intre 6 si 12 ani. Atunci când avem mai multe voci curajoase care se exprimă, atât victime, cât şi persoane care cunosc astfel de cazuri, putem să începem să generăm o schimbare la nivelul percepţiilor greşite, tendinţei de a judeca si stigmatizării, de care victimele suferă atât de mult. Iar campania Atingeri Nedorite a contribuit semnificativ la concretizarea unui pas important în acest proces de schimbare”, a declarat directorul executiv al Asociaţiei Telefonul Copilului, Cătălina Surcel.
La rândul său, adjunctul Interimar al Şefului Misiunii SUA, Shane Dixon, a afirmat: „Rămânem la fel de dedicaţi angajamentului nostru faţă de aceste iniţiative de conştientizare, care completează eforturile noastre comune în domeniul investigativ şi reprezintă un element cheie al cooperării noastre bilaterale în domeniul aplicării legii”.
Campania „Atingeri Nedorite” a fost desemnată „Campania anului” de juriul competiţiei internaţionale Digital Communications Awards (DCA) 2022 şi a fost, de asemenea, premiată în cadrul Galei Societăţii Civile – secţiunea „Campanii de comunicare pe teme sociale”.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.