Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, sâmbătă dimineaţă, noi atenţionări cod galben de ceaţă pentru judeţele Vâlcea şi Caraş-Severin, la ora transmiterii acestei ştiri, fiind sub avertizare alte două judeţe, iar cinci sunt sub atenţionare de polei.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Judeţul Vâlcea se află sub cod galben de ceaţă până la ora 10.40, în timp ce în Caraş-Severin atenţionarea este în vigoare până la ora 11.00, potrivit ANM.

De asemenea, până la ora 9.00, rămân sub atenţionare de ceaţă judeţele Maramureş şi Sălaj.

Conform meteorologilor, în aceste zone vizibilitatea este local sub 200 de metri, iar izolat sub 50 de metri. Totodată, în unele zone vor fi depuneri de chiciură şi condiţii de polei.

Până la ora 8.00, au fost sub cod galben de ceaţă şi judeţele Teleorman, Giurgiu, Bihor, Timiş, Arad, Olt şi Dolj.

Pentru judeţele Vrancea, Galaţi, Bacău, Vaslui şi Neamţ, ANM a emis o atenţionare cod galben de polei, valabilă până la ora 9.00. În aceste zone plouă slab.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.