Primarul ales al Capitalei, Nicuşor Dan, anunţă că preluarea mandatului va mai întârzia 7 – 10 zile, întrucât primarul şi consilierii generali trebuie să depună împreună jurământul. Deşi mandatul său a fost validat de către Tribunalul Bucureşti, aceeaşi instanţă a decis că validarea consilierilor este de competenţa Judecătoriei Sector 1, dosarul fiind trimis la instanţa respectivă.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Din păcate, preluarea mandatului meu va mai întârzia 7-10 zile, ceea ce nu e deloc bine din perspectiva crizei medicale în care ne aflăm. Iată explicaţia: Codul Administrativ spune că Primarul General îşi preia mandatul (depune jurământul) odată cu Consiliul General. Şi Primarul şi Consiliul trebuie validaţi anterior de instanţă”, a scris, miercuri seară, pe Facebook, Nicuşor Dan.

Potrivit acestuia, ”Codul Administrativ are o formulare uşor neclară asupra instanţei competente pentru Bucureşti: primarul şi consiliul sunt validaţi de judecătoria în raza căreia se află circumscripţia în care au avut loc alegeri”.

”Tribunalul Bucureşti a validat mandatul meu acum câteva zile, apreciind că, întrucât nicio judecătorie de sector nu acoperă circumscripţia Bucureşti, competent este Tribunalul Bucureşti. Azi însă, printr-un alt complet, Tribunalul Bucureşti a trimis dosarul de validare a consilierilor generali la Judecătoria Sector 1. După motivare (peste 1-2 zile), dosarul va ajunge la Judecătoria Sector 1. Probabil Judecătoria va trimite la Tribunal. Se va constata conflict de competenţă şi dosarul va ajunge la Curtea de Apel, care va trimite la Tribunal”, a mai scris Nicuşor Dan.

Acesta a preciat că şi după ce dosarul ajunge la Tribunal vor mai fi necesare două zile pentru un eventual apel.

Mandatul lui Nicuşor Dan ca primar general al Capitalei a fost validat, luni, de Tribunalul Bucureşti.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.