Primarul genrral Nicuşor Dan anunţă că au început operaţiunile de dezinsecţie şi deratizare în Capitală.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
”Ieri seară au început operaţiunile de dezinsecţie şi deratizare în Capitală. Tratamentele împotriva ţânţarilor şi căpuşelor au loc în tot Bucureştiul, începând de la periferie spre centru. Aceste tratamente se fac în fiecare seară, începând cu ora 9 şi vor dura 7 zile, urmând să se lucreze simultan cu 12 echipe. În parcuri se va intra în zilele de joi şi vineri, astfel încât acestea să fie pregătite pentru plimbările bucureştenilor la sfârşit de săptămână”, a anunşat primarul general marţi, într-o postare pe Facebook.
 
 
Pentru deratizare, fiecare asociaţie de proprietari va fi anunţată în legătură cu începerea tratamentului, pentru a nu fi afectate animalele de companie care sunt plimbate în jurul blocurilor.
Activităţile de dezinsecţie şi deratizare vor fi repetate de mai multe ori pe timpul verii şi al toamnei.
”Aş fi vrut să începem aceste operaţiuni mai devreme, dar situaţia financiară a primăriei (datoriile curente de 3 miliarde, conturile poprite, investiţiile blocate) ne-a forţat să decidem tăieri sau amânări de cheltuieli. Nu e plăcut atunci când scoţi gunoiul de sub preş, dar acum suntem pe un drum bun, iar primăria îşi va îndeplini obligaţiile faţă de bucureşteni”, precizează Nicuşor Dan.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.