Primarul general al Capitalei Nicuşor Dan a dispus joi ca Inspectoratul de Stat în Construcţii să aibă acces la orice autorizaţie sau documentaţie emisă de PMB sau de Consiliul General în ceea ce priveşte construcţiile din Capitală, potrivit unui comunicat de presă.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Edilul a întors astfel decizia de acum trei săptămâni a Direcţiei Generale Urbanism şi Amenajarea Teritoriului din cadrul Primăriei Generale, prin care arhitectul-şef al Capitalei, Ştefan Dumitraşcu (numit în funcţie de precedentul primar), refuza solicitarea Inspectoratului de Stat în Construcţii de a pune la dispoziţia ISC o serie de documente, mai transmite sursa citată.

Noul primar al Capitalei consideră că e nevoie de transparenţă deplină în Bucureşti în legătură cu documentele de urbanism şi autorizaţiile de construcţie – atât în ceea ce priveşte trecutul, cât şi în ceea ce priveşte viitorul.

„Instituţiile de stat cu atribuţii de control, dar şi bucureştenii, au dreptul să ştie cum s-au dat autorizaţii de construcţie în Capitală. A bloca astfel de informaţii e o sfidare inacceptabilă. Doresc o primărie transparentă şi conştientă de responsabilităţile ei în faţa publicului”, a precizat Nicuşor Dan, conform sursei menţionate. 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.