Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, a anunţat că Primăria va planta 280 de copaci în zonele bulevardului Magheru, Splaiului Dâmboviţei, Bulevardului Regina Elisabeta.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
“Este vorba de 280 de copaci pe care o să-i plantăm aici pe bulevard şi de asemenea pe Splaiul Dâmboviţei. Cele mai multe bulevarde sunt în administrarea primărilor de sector. Noi avem axa Nord-Sud şi Splaiul Dâmboviţei, Bulevardul Regina Elisabeta. Sunt nişte copaci pe care, după cum ştiţi, e un mecanism prin care cine defrişează trebuie să planteze în compensare. De data asta este vorba de nişte copaci care au fost tăiaţi de către Administraţia Spitalelor din curţile spitalelor. Erau copaci uscaţi. Administraţia Spitalelor, conform hotărării de consiliu, a plătit cei 280 de copaci pe care noi îi plantăm azi pe locaţiile din Magheru, deci de pe axa Nord - Sud şi ulterior pe locaţiile libere pe Splaiul Dâmboviţei”, a declarat, marţi, primarul Capitalei.
 
Întrebat dacă este normal să fie plantaţi copacii iarna, Nicuşor Dan a răspuns: “Există o singură condiţie, să fie în repaus vegetativ, adică începând cu noiembrie, până în februarie şi solul să nu fie îngheţat. Condiţiile sunt îndeplinite, putem să plantăm”. 
 
El a explicat că este vorba de mai multe specii de copaci care urmează să fie plantaţi. 
 
“Sunt mai multe specii de copaci. Specialiştii ne recomandă să nu existe o specie predominantă în oraş, adică să nu existe o specie care să aibă mai mult de 15% de copaci. Şi sunt arbori care rezistă la clima din Bucureşti şi sunt adaptaţi la poluarea din Bucureşti, sunt adaptaţi pentru plantaţii de aliniament. (…) Pe plantaţiile de aliniament au fost arbori care de-a lungul timpului s-au uscat, sunt alveole goale, acolo îi plantăm”, a declarat Nicuşor.
 
Primarul Capitalei a ajutat apoi la plantarea unui astfel de copac.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.