Primarul general Nicuşor Dan a anunţat că 40 de angajaţi ai Administraţiei Lacuri, Parcuri şi Agrement Bucureşti sunt de luni dimineaţă în Parcul Cişmigiu şi vor lucra toată săptămâna pentru a face curăţenie în parc. Edilul a adăugat că în Consiliul General al Municipiului Bucureşti de miercuri va fi luată o decizie cu privire la scăderea tarifelor pentru curăţenia în parcuri şi eliminarea exclusivităţii privind acest serviciu.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
„După cum am promis, 40 angajaţi ai Administraţiei Lacuri, Parcuri şi Agrement Bucureşti sunt din această dimineaţă în Parcul Cişmigiu şi vor lucra toată săptămâna pentru a face curăţenie în parc. Ei fac ceea ce n-a făcut Compania Municipală Parcuri şi Grădini, cei care aveau obligaţia contractuală de a întreţine parcurile bucureştene. În funcţie de modul în care va lucra ALPAB în perioada următoare, vom decide dacă vom lucra în continuare în această formulă sau dacă vom externaliza serviciul de curăţenie şi întreţinere a parcurilor. În ceea ce priveşte aspectele juridice, miercuri, în şedinţa CGMB, vom decide scăderea tarifelor pentru curăţenia în parcuri şi eliminarea exclusivităţii privind acest serviciu. Nu dăm exclusivitate pentru mizerie”, a scris Nicuşor Dan, luni pe Facebook.
 
De asemenea, CGMB va supune miercuri la vot dizolvarea şi lichidarea Companiei Municipale Parcuri şi Grădini, precum şi a Companiei de Întreţinere a Arborilor şi Spaţiului Verde.
 
„Şi tot miercuri, în şedinţa CGMB, se va supune la vot dizolvarea şi lichidarea Companiei Municipale Parcuri şi Grădini, precum şi a Companiei de Întreţinere a Arborilor şi Spaţiului Verde. Aceste companii au arătat că nu sunt în stare să se ocupe de curăţenia şi întreţinerea parcurilor bucureştene la standardele necesare. Pe termen mai lung, nu e vorba doar de curăţenie, ci şi de modernizarea parcurilor. Acum ne ocupăm de curăţenie, dar modernizarea parcurilor nu se poate face rapid, de azi pe mâine. Promit însă bucureştenilor că, în doi ani de zile, parcurile bucureştene vor arăta mult mai bine, fiindcă vor beneficia de investiţii şi lucrări de modernizare”, a conchis Nicuşor Dan.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.