Ministrul Apărării Naţionale, Nicolae Ciucă, a anunţat că Statele Unite ale Americii au aprobat derularea pachetului de sprijin logistic pentru modernizarea tuturor aeronavelor F-16 din România. Valoarea pachetului este de 175,4 milioane de dolari.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Nicolae Ciucă a prezentat joi, într-o conferinţă de presă, bilanţul unui an de mandat şi s-a referit la achiziţia a cinci aeronave F-16 şi la recepţionarea sistemului Patriot.

“Doresc să mă refer foarte pe scurt la ceea ce a însemnat aprobarea legii privind achiziţia a încă cinci aeronave F-16, patru dintre ele sunt deja în ţară şi de asemenea în acelaşi pachet, de altfel s-a şi publicat ieri o ştire conform căreia partenerul american a aprobat derularea pachetului de sprijin logistic pentru modernizarea tuturor aeronavelor F-16, pachet care a fost inclus în această lege de achiziţie a încă cinci aparate şi de altfel este pachetul prin care industria aeronautică din România va fi implicată nemijlocit în tot acest proces de modernizare. Totodată, a fost anul în care am recepţionat primul sistem Patriot, el a fost recepţionat, se află în perioada de dezvoltare a tot ceea ce înseamnă procesul de instruire şi pregătire, urmând ca anul viitor la nivelul Statului Major al Apărării să fie declarată capabilitatea finală operaţională” , a explicat ministrul Apărării.

El a mai afirmat că a fost recepţionat primul lot de transportoare Piranha 5. 

“Cu puţin timp în urmă a fost recepţionat primul lot de transportare Piranha 5, s-a desfăşurat programul de recepţie calitativă şi cantitativă, ieri s-a desfăşurat testarea operaţională prin trageri reale în Poligonul Cincu. (…) Ceea ce este important de subliniat faptul că acestea au plecat de pe poarta Uzinei Mecanice Bucureşti, odată cu finalizarea procesului de recepţie urmează să se alimenteze acreditivul pentru cel de-al doilea lot, care în integralitatea lui va continua să fie preluat de către Uzina Mecanică Bucureşti şi industria românească să beneficieze de tot ceea ce înseamnă transferul de tehnologie şi cunoaştere pentru producerea acestui vehicul de luptă”,  a explicat Nicolae Ciucă.

El a mai declarat că Fabrica de Avioane de la Craiova va continua să desfăşoare întreg procesul de pregătire, astfel încât să îndeplinească condiţiile asumate prin contractul de modernizare a aeronavelor IAR-99 şi vor fi cumpărate 250 de vehicule Duster care vor fi folosite în activităţile în  care Armata va fi implicată.

Nicolae Ciucă a mai anunţat că au fost parcurse etapele pentru achiziţia unui sistem de instalaţii mobile de lansare rachete antinavă.

“Am demarat procesul de planificare şi derulare a programului de achiziţie a unui sistem de instalaţii mobile lansare rachete antinavă, au fost parcurse toate etapele astfel încât în acest moment aşteptăm finalizarea de către Departamentul de stat al Statelor Unite a documentaţiei necesare pentru derularea programului pe modelul G to G – Guvern la Guvern - şi în acelaşi timp discutăm de o lege pe care sperăm să promovăm şi să obţinem aprobarea ei în Parlament”, a explicat ministrul Apărării.
 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.