Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, anunţă că vor fi cabine de vor speciale pentru persoanele cu simptome de Covid-19, iar voturile de la persoanele aflate în izolare, din urna mobilă, vor fi numărate separat. El a precizat că este obligatorie dezinfectarea mâinilor la intrarea şi ieşirea din secţia de votare.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Nelu Tătaru a fost întrebat, marţi, la Digi 24, care vor fi procedurile în ziua votului din punct de vedere sanitar.

“Avem nişte circuite la fiecare secţie de vot. Dacă avem un alegător febril, avem nişte cabine de vot dedicate, au prioritate, sunt preluaţi, sunt duşi la cabina de vot dedicată şi dezinfectată după, cu aeririsirea sălilor unde se desfăşoară procesul de vot, o dată la două ore, sau de câte ori este nevoie, cu prezenţa dezinfectantului şi contactul cât mai puţin. Dezinfectantul înainte şi la ieşirea din secţia de vot. E obligatoriu. Va verifica cineva acest lucru în fiecare secţie”, a afirmat ministrul Sănătăţii.

El a spus că este o procedură şi pentru persoanele izolate la domiciliu.

“Sunt acele urne mobile şi numărătoarea se face separat pentru acele urne mobile care vin din spitale sau din cei aflaţi în izolare la domiliciu”, a explicat ministrul Sănătăţii.

El a reamintit şi care sunt regulile pentru desfăşurarea campaniei electorale pentru prevenirea răspândirii noului coronavirus.

“Grupuri de maxim şase, cu mască, cu mănuşi care vor merge în teritoriu, cei care fac campania uşă din uşă vor fi doar câte doi, pliantele vor fi servite cu mănuşă sau cu dezinfectant de către agentul electoral, dar pot fi şi prin autoservire luate de către posibilul alegător din acel pachet”, a mai afirmat Nelu Tătaru.
 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.