Municipiul Bucureşti este parte în peste 10.000 de dosare aflate pe rolurile instanţelor de judecată, în diverse stadii, se arată într-un document al Direcţiei Juridic din Primăria Capitalei. În acest context, municipalitatea vizează încheierea de contracte de asistenţă juridică, iar în şedinţa de joi Consiliul General al Municipiului Bucureşti (CGMB) trebuie să voteze dacă este de acord cu acest demers.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
Pe ordinea de zi a şedinţei CGMB de joi se află un proiect de hotărâre Privind încheierea unor acorduri-cadru de consultanţă, asistenţă şi/sau reprezentare juridică pentru reprezentarea intereselor Municipiului Bucureşti, hotărâre care îl împuterniceşte pe primarul general să facă demersurile necesare în vederea punerii în aplicare a procedurii privind încheierea acordurilor-cadru de consultanţă, asistenţă sau reprezentare juridică. 
 
"În mod curent, Municipiul Bucureşti este parte în peste 10.000 dosare aflate pe rolul instanţelor de judecată, în diverse stadii procesuale. În această calitate, Municipiul Bucureşţi este ţinut să formuleze apărări, să propună administrarea unor probatorii, să redacteze cereri de chemare în judecată, să promoveze căi de atac. Toate aceste obligaţii procesuale sunt supuse unor termene imperative scurte în noul Cod de Procedură Civilă (ex. termenele prevăzute de art. 201 Codul de Procedura Civilă), astfel încât Municipiul Bucureşti poate fi expus imposibilităţii de a respecta aceste termene prin raport la numărul mare de cauze în care este parte. Volumul de muncă implicat de asistenţa şi/sau reprezentarea juridică în litigii nu poate fi asigurat exclusiv prin personalul propriu de specialitate juridică”, se arată în Raportul de specialitate privind încheierea unor acorduri-cadru de consultanţă, asistenţă şi/sau reprezentare juridică pentru reprezentarea intereselor Municipiului Bucureşti, document încheiat la 27 mai.
 
Conform documentelor justificative care însoţesc proiectul de hotărâre, activităţile juridice de consultanţă, asistenţă şi/sau reprezentare juridică "nu pot fi asigurate exclusiv de personalul de specialitate juridică angajat în cadrul Direcţiei Juridic”.  În temeiul unei Hotarâri Consiliului General al Municipiului Bucureşti din 30 august 2017, Municipiul Bucureşti a încheiat, în 4 iulie 2018, şase acorduri-cadru cu societăţi de avocatură pentru o durata de 4 ani, valabilitatea acestora urmând să înceteze în 4 iulie 2022.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.