Primarul Bacăului Lucian Stanciu Viziteu a anunţat că municipiul trece în scenariul roşu, rata de incidenţă depăşind trei cazuri de coronavirus la mia de locuitori.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

„Din păcate, Bacăul se alătură şi altor oraşe în care rata de infectare depăşeşte 3 la mie, după Giurgiu, Galati, Drobeta Turnu Severin, Brăila, Satu Mare, Sibiu, Călăraşi sau Bucuresti. În total avem 7 localităţi în judeţ care au depăşit rata de 3 la mie. În municipiul Bacău astăzi avem o rată de 3.12 la mie.  Suntem printre ultimele oraşe mari care depăşeşte acest procent. Asta demonstrează că băcăuanii au luat in serios epidemia de coronavirus, asta înseamnă că oamenii au avut grijă. Din păcate, cei care au o viaţă activă, cei care merg la muncă, nu se pot proteja şi virusul nu iartă pe nimeni. Pur şi simplu aceasta este situaţie, nu e cazul să blamăm pe nimeni”, a scris edilul pe Facebook.

Viziteu precizează că odată cu intrarea în scenariul roşu barurile, cafenelele şi restaurantele se închid la interior, se opresc spectacolele şi teatrele. 

Elevii vor merge la şcoală în acelaşi format fizic, vinerea viitoare urmând să se facă o noua evaluare pentru elevii din anii terminali. 

„Aceasta este o decizie luată la nivel central, acestea sunt standardele naţionale, nu este o decizie pe care să o luăm pe plan local. Aceasta este formula care se aplică în toate localităţile în care se depăşeşte acest procent de infectare. (...) Aş dori să transmit un mesaj şi pentru industria locală, în special pentru cei care sunt loviţi cel mai puternic, adică pentru industria ospitalităţii. Suntem alături de voi şi vom lucra împreună pentru a depăşi cât mai repede această perioadă. Doresc să transmit un mesaj şi politicienilor din Bacău. Nu politizaţi situaţiile medicale. Sănătatea şi viaţa băcăuanilor şi a românilor sunt mai importante decât orice”, a completat Viziteu. 

În încheiere, primarul  îndeamnă populaţia să se vaccineze pentru a scăpa cât mai repede de virus.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.