Primarul municipiului Râmnicu Sărat, Sorin Cârjan, a decis ca groapa formată într-o parcare din oraş, sub care arheologii au stabilit că se află o pivniţă din secolul al XVIII-lea, să fie astupată provizoriu, astfel că miercuri muncitorii au început lucrările, în zonă fiind aduse câteva tone de nisip. Măsura luată are în vedere conservarea vestigiilor până în momentul în care municipalitatea va avea bani să realizeze o centură ocolitoare a oraşului astfel încât traficul să fie deviat pe o altă rută.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Muncitorii Administraţiei Domeniului Public Râmnicu Sărat au început, miercuri, să astupe groapa formată în urmă cu două luni prin surparea asfaltului într-o parcare din Râmnicu Sărat. Mai multe tone de nisip au fost aduse la faţa locului, cu ele urmând să fie acoperită groapa astfel încât pivniţa aflată sub asfalt să fie conservată cât mai bine.

"Încă de acum câteva săptămâni am decis să conservăm acest sit, ceea ce facem astăzi prin adăugarea unui strat de nisip. Sper ca în maximum două săptămâni să reluăm traficul pe DN2 E85, astfel încât să nu mai afectăm străzile pe care am deviat acum traficul greu. Până când Râmnicul va avea o centură ocolitoare acest sit va rămâne în conservare. Atunci vom putea extinde acele săpături. Aşteptările noastre sunt mari, dar orizontul este destul de îndepărtat pentru că realizarea unei centuri ocolitoare este o investiţie serioasă care este şi de durată”, a declarat Sorin Cârjan, primarul municipiului Râmnicu Sărat.

La sfârşitul lunii februarie, o bucată de asfalt s-a surpat într-o parcare din Râmnicu Sărat, de pe DN 2, iar o maşină a căzut în groapa formată, traficul rutier în zonă fiind închis. După câteva ore, autoturismul Opel căzut în groapa formată a fost scos cu ajutorul unei macarale.

Vinerea trecută, arheologii au finalizat cercetările în cazul gropii formate pe DN 2, iar raportul a fost trimis Comisiei zonale pentru a decide ce ar trebui făcut în zonă.

Potrivit directorului Muzeului Judeţean Buzău, Laurenţiu Grigoraş, cercetările făcute în zona gropii dintr-o parcare de pe DN 2 au fost finalizate, arheologii stabilind că sub asfalt se află o pivniţă care nu este mai veche de secolul al XVIII-lea.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.