Monumentul ”Aripi” din Piaţa Presei Libere, ridicat în memoria luptătorilor din rezistenţa anticomunistă 1945-1989 din România şi Basarabia, va fi inaugurat la 30 mai, în prezenţa unor personalităţi din ţară şi străinătate, după ce Guvernul a aprobat miercuri normativele de cheltuieli pentru desfăşurarea evenimentului, suma pentru cazarea şi masa invitaţilor ajungând la 13.500 de lei.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Banii alocaţi sunt pentru invitaţii care vor participa la această inaugurare. Sunt 15 invitaţi, nu cred că e o sumă atât de mare. Sunt unii din ţară, alţii din străinătate. Sunt membri ai comitetului internaţionali de luptă împotriva comunismului. E vorba de cazare şi masă pentru 15 persoane”, a declarat purtătorul de cuvând al Guvernului, Dan Suciu, la finalul şedinţei de Guvern.

”Finanţarea cheltuielilor aferente se suportă din bugetul Secretariatului de stat pentru recunoaşterea meritelor luptătorilor împotriva regimului comunist instaurat în România în perioada 1945 – 1989”, se arată într-un comunicat de presă al Guvernului remis News.ro.

Potrivit sursei citate, la dezvelirea şi sfinţirea monumentului sunt invitaţi reprezentanţi ai Comitetului de Conducere al INTER-ASSO, organizaţie internaţională ce reprezintă foştii deţinuţi politici din Albania, Bosnia şi Herţegovina, Cehia, Croaţia, Estonia, Germania, Letonia, Lituania, Republica Moldova, Slovacia şi Slovenia.

Evenimentul are loc la iniţiativa Fundaţiei pentru Democraţie, al cărei preşedinte este Emil Constantinescu, Primăriei Bucureşti şi Secretariatului de stat pentru recunoaşterea meritelor luptătorilor împotriva regimului comunist instaurat în România în perioada 1945 – 1989.

Monumentul ”Aripi”, care va fi  amplasat în Piaţa Presei Libere, a fost ridicat în semn de  recunoştinţă faţă de victimele dictaturii comuniste din România, pentru a omagia demnitatea celor care s-au jertfit în lupta împotriva comunismului.

Monumentul cântăreşte peste 100 de tone şi are o înălţime de peste 20 de metri. Autorul monumentului este sculptorul Mihai Buculei, al cărui tată a fost deţinut politic la Aiud. Inţiativa construirii monumentul "Aripi" aparţine Asociaţiei Foştilor Deţinuţi, iar demararea efectivă a proiectului a început în 2003, în urma unui concurs de soluţii organizat de Ministerul Culturii, iar realizarea lui a durat foarte mult mai ales din cauza aspectelor tehnice implicate de un proiect de o asemenea anvergură.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.