O aeronavă C-27J Spartan a Forţelor Aeriene Române pleacă luni spre Bruxelles pentru a transporta un pacient cu arsuri şi un copil cu afecţiuni medicale, dar şi pentru a aduce în ţară un pacient tratat la Centrul Medical Universitar din Mons.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”O aeronavă C-27J Spartan a Forţelor Aeriene Române, configurată pentru misiuni medicale, efectuează luni, 16 august, o misiune umanitară pe ruta Otopeni - Cluj-Napoca -Craiova - Bruxelles - Otopeni, pentru transportarea a doi pacienţi. Unul dintre aceştia are arsuri şi va fi tratat la Spitalul „Regina Astrid", iar celălalt, un copil cu afecţiuni medicale, va fi tratat la Spitalul „Sfântul Luc", ambele din Bruxelles, Belgia”, anunţă MApN.

La întoarcerea în ţară, aeronava va transporta un pacient român care a fost internat la Centrul Medical Universitar din Mons.

Misiunea are loc ca urmare a aprobării ministrului apărării naţionale, Nicolae-Ionel Ciucă, la solicitarea secretarului de stat şi şef al Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă din Ministerul Afacerilor Interne, Raed Arafat.

Echipa medicală va fi formată din specialişti ai UPU-SMURD Bucureşti şi ai Ministerului Apărării Naţionale.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.