Viceprim-ministrul Radu Miruţă afirmă că intervenţia de detonare a stâncii din Dunăre care a avut loc pentru asigurarea debitului fluviului necesar pentru ca centrala nucleară de la Cernavodă să funcţioneze reprezintă „intervenţie cu penseta”, el susţinând că este nevoie de un „proiect mai amplu” care să vizeze ridicarea cotei de fund a braţului Dunării din care se ia apă folosită pentru răcirea reactoarelor centralei. El spune că acest proiect, care are toate avizele, nu a fost scos la licitaţie, el stagnând din aprilie 2024.
"Ce s-a rezolvat prin detonarea acestei stânci (...) nu rezolvă problema, este o intervenţie cu penseta, punctuală. Rezolvarea problemei este un proiect mai amplu care presupune ridicarea cotei de fund a albiei braţului Bala cu şase metri, astfel încât să devină mai înalt pentru a se duce apa spre Cernavodă, după care să existe pe cele două braţe un bypass ca să rezolve şi problemele de mediu", a afirmat Radu Miruţă într-un interviu difuzat sâmbătă de Digi 24.
Acesta a subliniat că nu poate spune cu exactitate cine este vinovat pentru faptul că acest proiect nu a fost implementat de către Ministerul Transporturilor, la nivelul căruia acest proiect există
"Îmi e greu să vă spun punctual care este CNP-ul din vina căruia nu s-a realizat acest proiect. (...) Proiectul are toate avizele, inclusiv avizele de mediu, au fost aprobaţi indicatorii tehnico-economici, trebuia doar scos la licitaţie şi nu s-a mai întâmplat nimic din luna aprilie a anului 2024. De ce nu s-a întâmplat? Pot să intuiesc: alte priorităţi, dezinteres, nu a mai fost debitul scăzut ca să usture subiectul ăsta", spune Miruţă.
Acesta subliniază că nici reactoarele 3 şi 4 care sunt în stadiul de proiect la centrala de la Cernavodă nu pot fi realizate dacă acest proiect nu este pus în aplicare.
"Răcirea fiecărui reactor scade nivelul clasic al Dunării cu 8 centimetri, deci încă două, reactoare ar însemna încă 16 centimetri, ceea ce ar presupune obligatoriu nevoia de ridicare a cotei pentru că atunci vom fi în situaţia să nu putem funcţiona mai des decât suntem acuma, deci e obligatoriu să se întâmple acest proiect", adaugă Radu Miruţă.
Militarii au realizat, luni, o nouă detonare a stâncii Pârjoaia, pentru a se putea devia debitul Dunării pe braţul Dunării Vechi, pentru a alimenta Centrala Nucleară de la Cernavodă. Ministrul interimar al Apărării, Radu Miruţă, a afirmat că operaţiunea a fost un succes. El a menţionat că, potrivit calculelor iniţiale, "joi în cel mai fericit caz, Centrala de la Cernavodă ar fi ajuns în procedură de a fi oprită". "O zi de funcţionare suplimentară a Centralei de la Cernavodă e de vreo trei ori mai eficientă financiar decât costurile acestor operaţiuni", a adăugat el.
