Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu anunţă joi că pentru prima etapă destinată proiectării şi execuţiei lucrărilor de modernizare a Gării de Nord din Bucureşti au depus oferte 3 firme din România.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
”Pentru prima etapă destinată proiectării şi execuţiei lucrărilor de modernizare a Gării de Nord din Bucureşti au depus oferte 3 firme din România. Contractul cu o valoare estimată de 471,15 milioane lei (fără TVA), finanţat prin Programul Transporturi (PT), prevede maximum 9 luni pentru perioada de proiectare şi 46 de luni pentru cea de execuţie”, spune Sorin Grindeanu. 
 
El arată că prin această investiţie se doreşte transformarea Gării de Nord în punct multimodal modern, dar şi într-o zonă comercială atractivă a Capitalei.
 
Lucrările vizează inclusiv: amenajarea spaţiilor destinate serviciilor pentru călători; asigurarea facilităţilor pentru persoanele cu dizabilităţi; crearea unor spaţii verzi centrale, a unei zone moderne de aşteptare şi de petrecere a timpului pentru persoanele aflate în tranzit; montare unor sisteme noi de ventilaţie şi de încălzire; modernizarea sistemului de iluminat, mai spune ministrul. 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.