Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, anunţă, în urma unei vizite făcute la Ploieşti, că Spitalul de Pediatrie din oraş, a cărui clădire se află în administrarea Primăriei, are echipamente medicale performante, achiziţionate prin Planul Naţional de Redresare şi rezilienţă (PNRR) însă care nu pot fi utilizate la capacitatea maximă pentru că administraţia locală nu a reuşit, de un an de zile, să instaleze un transformator care să permită utilizarea acestora. „Dacă domnul primar are nevoie de sprijin în instalarea transformatorului, pot să vin şi eu personal să îl ajut, ţinând cont că într-un an de zile nu a reuşit să finalizeze documentaţia, care este simplă”, spune Alexandru Rogobete.
Ministrul Sănătăţii, care sâmbătă a făcut o vizită la spitale din Ploieşti, afirmă că a fost impresionat de echipa medicală de la Spitalul de Pediatrie.
„Spitalul de Pediatrie, vă spun că am rămas impresionat de energia pe care am simţit-o acolo. Am văzut un manager şi o echipă medicală implicată, dornică întotdeauna de schimbare şi de a face lucruri suplimentare. Este unul din proiectele de succes din PNRR, atât ambulatoriul de specialitate, cât şi cel de nosocomiale, pe care spitalul de pediatrie le-au derulat. Însă, este mai mult decât evident că spitalul de pediatrie din Ploieşti are nevoie de o nouă casă. Deşi echipa medicală este performantă, deşi lucrurile se întâmplă corespunzător, am văzut că fiecare spaţiu pe care l-au găsit, îl utilizează astfel încât fluxurile să fie eficiente, dar, cu siguranţă, pentru a-i da capacitatea de care poate da dovadă această unitate sanitară, care este de interes regional până la urmă, este cu adevărat nevoie de o nouă clădire, de o nouă casă, în care să fie relocaţi pentru ca activitatea să poată funcţiona corespunzător”, a afirmat Rogobete într-o conferinţă de presă susţinută după ce a vizitat mai multe unităţi sanitare.
El spune însă că spitalul pentru copii nu poate utiliza unele echipamente performante pentru că nu are sursa de energie electrică necesară, în condiţiile în care Primăria nu ainstalat, de un an, un transformator electric.
„Un lucru care, mă rog, poate fi considerat şi o disensiune, dar nu despre acest lucru este vorba: sunt puţin dezamăgit de timpul lung de reacţie al primăriei din Ploieşti şi vă dau un exemplu concret unde insist: am finalizat şi am investit de la Ministerul Sănătăţii bani grei în spitalul de pediatrie din Ploieşti. Echipamentele nu pot fi folosite nici astăzi pentru că de un an de zile primăria nu este în stare să instaleze un transformator electric în curtea spitalului. (...) Spitalul de pediatrie va fi sprijinit din partea ministeriului cu echipamentele de care mi-au nevoie pentru a completa zona de ATI şi de bloc operator. De fapt, dacă domnul primar are nevoie de sprijin în instalarea transformatorului, pot să vin şi eu personal să îl ajut, ţinând cont că într-un an de zile nu a reuşit să finalizeze documentaţia, care este simplă, vă spun din experienţă, pentru că am făcut-o pe la vreo 20 de spitale până acum”, a adăugat Alexandru Rogobete.
Întrebat ce echipamente nu pot fi utilizate de către spital, ministrul a explicat că este vorba despre „echipamente achiziţionate prin PNRR şi care au fost puse în funcţiune, care au fost testate, dar care nu pot fi folosite la capacitate maximă” pentru că infrastructura electrică necesită „un transformator care de un an de zile se aşteaptă a fi instalat de către ordonatorul principal de credite şi de către proprietarul spitalului, adică primăria municipiului Ploieşti”.
„Eu nu dau vinovat. Eu vă spun că de un an de zile nu pot utiliza echipamentele achiziţionate din bani europeni, pentru că autoritatea locală care răspunde de spital nu a găsit o soluţie”, adaugă ministrul.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.







