Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, şi secretarul de stat din MAI Raed Arafat au făcut apel, miercuri, în cadrul unei întâlniri, la managerii spitalelor din subordinea Ministerului Sănătăţii pentru o mai bună coordonare şi o reacţie rapidă în cazul transferului interclinic al pacienţilor critici.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Potrivit unui comunicat de presă transmis de Ministerul Sănătăţii, ministrul Sorina Pintea s-a întâlnit, miercuri după-amiază cu reprezentanţii Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, cei ai Centrului Operativ pentru Situaţii de Urgenţă ( COSU) şi managerii spitalelor aflate în subordinea MS. La întâlnire au fost invitaţi să participle şi reprezentanţii ASSMB.

"Vreau să găsim împreună soluţii pentru evitarea disfuncţionalităţilor. Nu trebuie ca pacienţii să fie plimbaţi între spitale. Pentru un pacient critic orice secundă contează şi înseamnă o şansă în plus la viaţă. Avem cazuri în care pacientul grav nu este preluat din cauza faptului că medicul de gardă nu doreşte. Se creează astfel sincope şi întârzieri care pot să devină vitale", a declarat Pintea, la întâlnire.

Sorina Pintea a subliniat faptul că raportarea paturilor libere la Centrul Operativ pentru Situaţii de Urgenţă (COSU) este obligatorie.

Pe de altă parte, ministrul Sănătăţii a fost de acord cu punctul de vedere susţinut de managerii unităţilor sanitare de urgenţă privind necesitatea unor spitale de suport care să preia pacienţii stabilizaţi şi care necesită tratament un timp îndelungat pentru ca spitalele de urgenţă să poată elibara locurile pentru alţi pacienţi.

De asemenea, ministrul Sănătăţii a declarat că analizează posibilitatea ca, în cadrul  programelor MS-Acţiuni Prioritare, să fie alocate unităţilor sanitare care tratează urgenţe grave sume suplimentare dedicate pacieţilor care necesită un timp mai mare de tratament, se mai arată în comunicat.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.