Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, declară că nu poate fi de acord cu imagini precum cea redată în fotografia realizată de ziua de naştere a premierului, în care Ludovic Orban şi alţi membri ai Cabinetului apar fără mască şi fumând într-un spaţiu închis.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
"Nu este o imagine cu care să fiu de acord. Nu este o imagine cu care să fiu de acord, sunt cel care de trei luni de zile, zi de zi, propovăduiam crezând şi cred în continuare în această distanţare, în portul măştii, în dezinfecţia la intrarea într-o incintă, în dezinfecţia după orice gest pe care-l facem, suflatul unui nas sau unde am avut suprafeţe comune sau unde am avut spaţii comune. Rămân în continuare acelaşi adept indiferent de anumite momente sau anumite locaţii”, a declarat ministrul Sănătăţii într-o emisiune, sâmbătă, la Digi 24, întrebat ce părere are despre acea imagine. 
 
Întrebat dacă a discutat cu premierul Ludovic Orban pe acest subiect, Nelu Tătaru a răspuns că "premierul şi-a asumat, ştia că nu este în regulă, îşi asumă o greşeală a unui moment particular din viaţă”.
 
El a catalogat drept o discuţie "strict profesională” pe care a avut-o cu premierul pe acest subiect.
 
Întrebat cât timp se va mai purta masca de protecţie în România, ministrul Sănătăţii a răspuns că "atât timp cât vom mai vedea că mai avem număr de cazuri noi” se va purta masca, acesta fiind un "minim gest de protecţie”.

O fotografie în care apare premierul Ludvic Orban cu ţigara aprinsă în mână şi mai mulţi miniştri care au în mână pahare sau ţigări a fost publicată, în urmă cu o săptămână, pe Facebook.

Fotografia a fost făcută într-unul dintre birourile de la Guvern.

Premierul Ludovic Orban a achitat două amenzi în valoare totală de 3.000 de lei, pentru fumat şi nepurtarea măştii în spaţii închise.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.