Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, anunţă că în următoarele două-trei săptămâni va primi şi va face publice rezultatele celui mai amplu control desfăşurat din 1989 până în prezent la toate unităţile sanitare care au cel puţin o sală de operaţie. El spune că a dispus verificările pentru a afla care sunt problemele din sistem, pentru că, ”în documente, toate par ok şi în regulă, în realitate stăm mai greu”.
Ministrul Sănătăţii a afirmat că aşteaptă, în următoarele două-trei săptămâni, rezultatele celui mai amplu control desfăşurat din 1989 până în prezent la toate unităţile sanitare care au cel puţin o sală de operaţie, el anunţând că va face publice rezultatele verificărilor declanşate după ce o femeie a murit într-un spital din Constanţa.
Alexandru Rogobete a amintit că datele preliminare ale controlului arată că peste 20 de clinici au fost închise, iar alte peste 30 au fost ”sancţionate dur”.
”Deci lucrurile nu sunt în regulă, aşa cum mi se prezenta, şi că de ce trebuie să fac controale”, a afirmat Alexandru Rogobete, miercuri seară, la
Medika TV.
El a explicat că principalele nereguli constatate sunt legate de nerespectarea normativelor cu privire la infrastructură.
”Spaţii inadecvate, minimum necesar de echipamente şi lista continuă. Eu vă mai spun ceva în care chiar cred şi aceasta a fost gândirea când am dispus acest control. Nu trebuie neapărat privit ca pe un control, ci ca pe o mapare a lucrurilor, să ştim cum stăm. Pentru a putea acţiona şi pentru a putea corecta ceva trebuie să ştii realitatea, or realitatea nu poţi să o ştii decât dacă echipa de control se duce la faţa locului. În documente, toate par ok şi în regulă, în realitate stăm mai greu, mai prost cu organizarea şi cu respectarea regulilor”, a adăugat Alexandru Rogobete.
El consideră că acţiunea de control este mai degrabă una de prevenţie, care nu a avut loc niciodată în România, arătând că acele clinici care primesc măsuri de conformare şi remediază problemele îşi pot relua activitatea.
”Eu nu spun că după controlul ăsta nu o să mai existe drame, pentru că, până la urmă, medicina este asociată cu complicaţii, nu pot fi eliminate în totalitate, dar vreau să ştiu măcar că, dacă se întâmplă, Doamne fereşte, o nouă dramă undeva, clinica respectivă respecta toate normativele şi că, din punct de vedere administrativ, totul era în regulă”, a subliniat ministrul.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.