Ministrul Sănătăţii, Ioana Mihăilă, a afirmat, miercuri, în prima conferinţă de presă că va continua procesul de organizare şi eficientizare început în minister şi în Direcţiile de Sănătate Publică din teritoriu. Ea a subliniat, de asemenea, nevoia digitalizării instituţiei a cărei conducere a preluat-o.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
"Avem în plan o organizare şi o eficientizare atât la nivelul Ministerului Sănătăţii, cât şi la nivelul deconcentratelor, Direcţiilor de Sănătate Publică. Deja am început sub conducerea doamnei doctor Moldovan evaluarea directorilor din DSP, lucru pe care îl vom continua şi acesta este primul pas pe care îl voi face. Dacă este să vorbesc despre nişte nevoi acute în Ministerul Sănătăţii, este nevoia unui departament de digitalizare. Acela este un al doilea prim pas pe care îl vom face”, a afirmat Mihăilă. 
 
Noul ministru a menţionat că nu are încă acces la cele două platforme în care se raportează datele privind pandemia de COVID-19, respectiv CoronaForms şi AlerteMS, Mihăilă precizând că echipa care analizează datele din cele două platforme privind decesele continuă analiza.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.