Violeta Alexandru a prezentat pe scurt, joi, noi măsuri pe care le are în vedere Guvenrul prin două proiecte de ordonanţă pentru zilieri şi cei care lucrează sezonier. Ministrul Muncii a spus că primul act normativ vizează ca, în situaţii excepţionale, de urgenţă, plata pentru munca flexibilă să fie împărţiţi între angajator şi stat. O altă propunere se referă la modificarea timpului de lucru care să fie comunicată salariatului cu cel puţin trei zile înainte, angajatorul având obligaţia să anunţe apoi şi sindicatul. Măsura se aplică doar în câteva domenii: agricultură, turism, organizări evenimente şi HoReCa.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

„Având în vedere pulsul pieţei, resimţim nevoia de a pregăti un nou set de măsuri de sprijin. Ministerul Muncii e pregătit să vină cu două proiecte de ordonanţă. O primă prezentare, succintă, se referă la programul flexibil. Vă voi prezenta pe scurt textul propunerii de OUG, cu precizarea că, ulterior avem în vedere elaborarea unei hotărâri de Guvern şi am să mă refer şi la aceasta pentru că poate nu veţi găsi toate prevederile pe care le pregătim în OUG. Propunerea noastră e să completăm Codul muncii. Îmi menţin propunerea ca prin OUG pe care o iniţiem, pentru ca în situaţii de urgenţă, situaţii excepţionale venim cu următoarele măsuri: plata pentru munca flexibilă se va împărţi între anagajator, 50% şi stat, care va acoperi 50% din salariul brut. Ne gândim la o perioadă de implementare până la sfârşitul anului sau trei luni, după cum o să ne daţi semnale dvs. în acest sens. Mecanismul este decontare. Avem în vedere ca măsura să se adreseze şi persoanelor independente, profesioniştilor, celor care lucrează în alte forme de muncă”, a afirmat Violeta Alexandru, joi, la şedinţa Consiliului Naţional Tripartit pentru Dialog Social.

Ea a vorbit şi despre un proiect pregătit de Executiv care vizează modificarea timpului de lucru şi care introduce obligaţia ca angajatorul să anunţe cu trei zile înainte salariatul despre acest aspect.

„Decizia de modificare a timpului de lucru, repet, e o simplă propunere, prefer să vă ascult pe dvs. Varianta pe care am supus-o discuţiei e ca decizia de modificare a timpului de lucru să se comunice salariatului cu cel puţin 3 zile înainte. Angajatorul are obligaţia să informeze sindicatul. În baza comunicării decizie angajaţilor se operează modificările în Revisal. Se achită integral contribuţiile către stat. Se solicită decontul, prin mijloace electronice, iar AJOFM e dispusă să facă decontul în 15 zile lucrătoare. Propunerea noastră e să se aplice doar în câteva domenii – agricultură, turism, organizări evenimente şi HoReCa”, a explicat Alexandru.

Ministrul Muncii a prezentat şi măsurile avute în vedere pentru zilieri.

„Am trecut deja la cealaltă măsură avută în vedere, acoperirea de 35% în remuneraţia celor care lucrează în domenii de tip zilieri, tot din domeniile agricultură, tursim, organizări de evenimente şi HORECA. Bonusul se acordă lunar acelor zilieri care desfăşoară munca proporţional, nu  mai puţin de patru ore lucrate”, a completat Violeta Alexandru.

Nu în ultimul rând, Executivul vrea să sprijine şi persoanele care deşfăşoară muncă sezonieră.

„Cei care desfăşoară munca sezonier 41,5% din costul salarial aferent zilelor lucrate, nu mai puţin de 45% din salariul mediu brut. E vorba de cei care au contracte individuale de muncă. Nu în ultimul rând, o propunere la care lucrăm împreună, ne adresăm şi celor care desfăşoară activităţi de telemuncă, evaluăm posibilitatea să se acorde un sprijin financiar de 2.500 de lei pentru fiecare angajat, pentru echipamente de muncă”, a conchis ministrul Muncii. 

Guvernul se reuneşte, joi, în şedinţă, de la ora 17.00, la Palatul Victoria. 

 

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.