Ministrul Muncii, Violeta Alexandru, spune că s-au încheiat verificările la casele de pensii privind restanţele în emiterea de decizii de pensionare sau după recalculări, menţionând că există astfel de instituţii care au ajuns la zero. "Sunt cu ochii pe Casele cu restanţe. Acestea mai au o lună din cele două despre care am vorbit. Vreau să rămână doar cele cu probleme cu adevărat complicate, restul - rezolvate", afirmă ea.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"Am terminat de verificat cea mai recentă situaţie a restanţelor Caselor Judeţene de Pensii în emiterea de decizii la solicitările de înscrieri la pensie respectiv a deciziilor după recalculări. Bine, foarte bine - sunt Case de pensii care au ajuns la 0. Aici sunt mulţumită şi mă pot uita în ochii pensionarilor. Deja am o idee mai clară despre unde avem probleme de management. Sunt cu ochii pe Casele cu restanţe. Acestea mai au o lună din cele două despre care am vorbit. Vreau să rămână doar cele cu probleme cu adevărat complicate, restul - rezolvate", a afirmat, luni seară, Violeta Alexandru, într-o postare pe Facebook.

Ea a susţinut că, atunci când se face treabă, se vede.

"Între timp PSD a depus moţiune în Parlament împotriva mea. Mâine mă cheamă la Parlament. În lipsă de argumente pentru acest gest politic care profită de majoritatea pe care încă o au în Parlament, au şi ei o mare problemă: de ce mă îmbrac în negru. Acesta este titlul moţiunii. Cum au unii timp de pierdut la câte probleme sunt de rezolvat?", s-a întrebat ministrul Muncii.

Ministrul Muncii, Violeta Alexandru, anunţa că a acordat două luni directorilor Caselor judeţene de pensii pentru a recupera întârzierile pe care le-a constatat în implementarea măsurilor, în caz contrar va lua o ”decizie radicală”. 

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.