Ministrul Muncii, Marius Budăi, a declarat că Ordonanţa privind majorările salariale pentru personalul din învăţământ a fost dezbătută cu sindicatele şi au fost preluate toate observaţiile acestora. El a ţinut să asigure cadrele didactice că tot ceea s-a discutat cu guvernanţii s-a şi pus în aplicare.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
Budăi a declarat, vineri, la Antena 3, că actuala coaliţie, ceea ce a spus a şi făcut în problema personalului din educaţie.
“Eu cred că actuala coaliţie, în această discuţie şi până acum, ceea ce a spus, a şi făcut. Am arătat cu determinare că putem şi vrem să ne ţinem de cuvânt şi să facem ceea ce promitem. Cu o săptămână în urmă, am spus foarte clar că personalul nedidactic, de exemplu, va fi la nivelul de salarii prevăzut în grila pentru 2022, adică la nivelul maxim. Imediat vineri a fost o ordonanţă de urgenţă. Am rezolvat acest lucru. S-a discutat, s-au spus pe medie creşterile, s-a spus creşterea de 1.000 de lei şi creşterea de 400 de lei. Imediat am pus în transparenţă publică ordonanţa şi toate sindicatele din educaţie au văzut-o, au venit completări la ordonanţă şi am completat cu bibliotecarii, cu psihologii, cu asistenţii sociali, cu cei care nu erau pe anexa personal didactic sau didactic auxiliar, vorbesc de Anexa 1 din Legea salarizării. Deci s-a dezbătut noaptea ordonanţa şi a doua zi dimineaţă, până la a se prezenta ordonanţa în Comitetul Economic şi Social. Ordonanţa a fost dezbătută cu sindicatele şi am preluat toate observaţiile sindicatelor, cele precizate anterior”, a afirmat ministrul Muncii.
El a precizat că au fost transmise documente la minister din partea sindicaliştilor din educaţie cu privire la solicitările acestora privind drepturile salariale. 
“Au venit şi documente scrise la Ministerul Muncii, cu solicitările dumnealor privind drepturile salariale. Este un act normativ împărţit în două: avem ordonanţa şi avem nota de fundamentare. În ordonanţă s-au prevăzut drepturile salariale, deci drepturile salariale care intră în vigoare începând de ieri, au intrat în vigoare deja, ordonanţa este publicată în Monitorul Oficial şi are numărul 53 din data de 1 iunie, au intrat în vigoare de ieri. În ordonanţă se prevăd drepturile, în nota de fundamentare se prevede fundamentul de la care plecăm în discuţiile privind noua lege a salarizării. Nota de fundamentare este semnată de doi miniştri, co-iniţiatori, ministrul Muncii, Ministrul Educaţiei, de un vicepremier, adică în speţă Sorin Grindeanu şi de alţi doi miniştri avizatori, care sunt Finanţele şi Justiţia.  Suntem extrem de determinaţi şi asigurăm cu respect cadrele didactice că tot ce s-a discutat cu noi s-a întâmplat şi se va întâmpla în continuare”, a mai declarat Marius Budăi.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.