Ministrul Muncii, Marius Budăi a anunţat sâmbătă, într-o intervenţie la Antena 3, că pensiile pe card au intrat încă de ieri, iar cele prin factorul poştal vor fi încasate până cel târziu în 11 aprilie. El a mai precizat că voucherele de alimente vor fi distribuite până în 13 aprilie, pentru ca beneficiarii să le poată folosi la cumpărăturile de Paşte.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Ministrul Muncii a anunţat că încă de vineri s-au făcut plăţile pentru pensiile încasate pe card. ”Voucherele pentru alimente vor intra şi ele săptămâna aceasta, la începutul săptămânii. De asemenea, pensiile care sunt încasate prin factorul poştal vor fi plătite până în data de 11 aprilie”, a spus Marius Budăi.

El a precizat că au făcut acest efort ţinând cont de sărbătorile pascale. ”Calendarul era între 3 şi 15 ale lunii, ţinând cont că Paştele este în data de 16 aprilie, am considerat necesar să comprimăm puţin şi să plătim cât mai repede. Am primit mesaje de la seniorii României care ne-au spus că încă de ieri le-au intrat banii pe card”, a menţionat Budăi.

Ministrul a precizat că banii prin factorul poştal vor fi încasaţi până în data de 11 aprilie.

În privinţa voucherelor pentru alimente, Budăi a spus că acestea vor fi distribuite până în 12 şi 13 aprilie.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.