Ministrul Muncii, Violeta Alexandru, a cerut, miercuri, introducerea pe ordinea de zi a şedinţei de Guvern, prelungirea mandatelor unor ataşaţi de muncă din ambasade, până când se vor putea organiza din nou concursuri.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Având în vedere faptul că suntem în stare de alertă, lucru pe care nu-l puteam anticipa la anterioara solicitare de a introduce pe ordinea de zi o modificare la HG privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale sub aspectul prelungirii mandatelor unor ataşaţi de muncă din ambasadele noastre, am nevoie ca aceşti oameni să fie în continuare la serviciu şi să asigure asistenţa necesară ambasadorilor, motiv pentru care vă rog să fiţi de acord ca pe ordinea suplimentară să vin cu o nouă solicitare de prelungire, adică 60 de zile de la expirarea stării de alertă”, a solicitat Violeta Alexandru.

”Noi suntem blocaţi în orice concurs pentru ocupare de funcţii şi trebuie să asigurăm continuitatea”, a replicat premierul.

Ataşaţii de muncă din ambasade se ocupă de toate solicitările cetăţenilor români legate, între altele, de contracte de muncă şi pensii. 

”Ei trebiie să fie acolo pentru a ajuta comunităţile de români cu tot ce este necesar”,  a mai declarat ministrul Muncii.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.