Ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Tánczos Barna, a anunţat, luni, lansarea campaniei “Curăţăm România” în care doreşte implicarea tuturor autorităţilor locale la o acţiune amplă de ecologizare. El a precizat că primăriilor care se vor implica în această campanie le vor fi decontatate parţial cheltuielile cu campania de curăţenie, acestea urmând să primească între trei mii şi 30 de mii de lei, în funcţie de numărul de locuitori.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
Ministrul Mediului a organizat, luni, conferinţa de presă, de lansare a campaniei “Curăţăm România”, în zona Giuleşti – Sîrbi din Capitală, lângă un teren plin cu gunoaie. 
 
“Dacă ar trebui să caracterizez această situaţie mi-e greu să aleg un cuvânt între nepăsare, dezastru sau ruşine. Pentru că ceea ce vedem aici este un rezultat al nepăsării, este un rezultat al modului în care ne raportăm noi la asemenea situaţii. Este, de fapt, o ruşine a adulţilor care nu reuşesc să rezolve această problemă.  (…) Adevărul este că este un dezastru pentru că sunt mii de localităţi unde putem găsi asemenea locaţii cu zecile de mii probabil. Mii de sate şi oraşe, zeci de mii de astfel de locuri ne spun că nu mai putem să rămânem indiferenţi, că trebuie să ne pese şi trebuie să fim adulţii care le dăm copiilor noştri o altă educaţie, le dăm copiilor noştri alte sate, alte oraşe unde nu mai vedem asemenea imagini şi nu găsim asemenea locuri. Cu siguranţă că sunt mii probabil, sute de comune unde lucrurile arată mult mai bine. Probabil că sunt zeci de oraşe şi zeci de municipii unde lucrurile arată mai bine şi sunt cu siguranţă milioane de români cărora le pasă”, a declarat ministrul Mediului. 
 
El a precizat că sunt multe zone în România în care priveliştea este similară cu cea din zona Giuleşti – Sârbi. 
 
“În ciuda acestui lucru, în ciuda acţiunilor de primăvară de curăţenie în sate, în oraşe sunt în continuare în România mii de localităţi unde nepăsarea duce la asemenea privelisti. De aceea, am decis la Ministerul Mediului să lansăm o campanie naţională şi să multiplicăm eforturile care sunt depuse în anumite localităţi, să multiplicăm eforturile depuse de unele ONG-uri, să multiplicăm eforturile depuse de milioane de români care vor să schimbe faţa României. Am numit această campanie <<Curăţăm România>>. Este un apel la implicare. Este un apel din partea Ministerului Mediului în primul rând  către unităţile administrativ teritoriale pentru că legislaţia spune foarte clar că gestionarea deşeurilor este atributul autorităţilor publice locale. Nu există nicio schimbare din acest punct de vedere punct de vedere în ultimele decenii şi rolul autorităţilor locale este unul extrem extrem de important. Dacă nu avem o gestionare corectă a resurselor, dacă nu avem o gestionare a deşeurilor, pierdem valori economice, pierdem deşeuri care ar putea intra în circuitul economic şi care ar putea să genereze valoare adăugată”, a mai transmis Barna Tánczos.
 
El a explicat în ce constă această campanie. 
 
“Ce presupune campania. <<Curăţăm România>>? Este o campanie în care vrem să implicăm fără excepţie toate autorităţile publice locale. Vrem să extindem acele exemple de bune practici care se desfăşoară în anumite localităţi la nivel naţional şi am chemat alături de noi în primul rând instituţiile subordonate ministerului instituţiile care pot ajuta. Pot fi, pe de o parte, catalizator la această acţiune, pe de altă parte, pot intra efectiv în organizarea unor acţiuni de salubrizare, de ecologizare. Prin aceste acţiuni în primul rând trebuie să schimbăm faţa României. După aceea, trebuie să educăm şi trebuie să conştientizăm la nivel de unitate administrativ teritorială şi primărie că lucrurile depind de aceşti factori, de aceste autorităţi locale”, a mai transmis ministrul Mediului.
 
Tanczos Barna a menţionat că primăriile implicate în această campanie vor primi fonduri pentru ecologizare. 
 
“Ministerul Mediului, prin Garda de Mediu şi prin agenţiile de protecţie a mediului, vor ajuta la organizare la coordonare şi la centralizarea datelor cu privire la cantităţile de deşeuri. Venim cu sprijin financiar la UAT-uri, le asigurăm printr-un program derulat de Agenţia Fondului de Mediu, finanţare. Finanţare înseamnă sume cuprinse între trei mii şi 30.000 de lei în funcţie de numărul de locuitori dintr-un UAT şi pot deconta cheltuieli parţial, cheltuielile ocazionate cu această campanie, cu campaniile de ecologizare ecologizare şi curăţire”, a mai anunţat Barna Tánczos.
 
El a precizat că este inadmisibil să mai existe asemenea locuri, cum este cel din zona Giuleşti – Sîrbi. 
 
“Dorim ca această lună aprilie, care este exact perioada Sărbătorilor Pascale, să nu fie doar o perioadă în care ne concentrăm pe curăţarea sufletului, dar şi pe ecologizarea şi curăţarea localităţilor pentru că este inadmisibil ca în secolul XXI să avem asemenea locaţii, în orice localitate, indiferent dacă suntem în Bucureşti, indiferent dacă suntem în Sectorul 1, 4, 5, 6, indiferent dacă suntem într-o comună, orice comună îndepărtată, orice comună din această ţară”, a mai afirmat ministrul Mediului.
 
El a precizat că, luni, Garda de Mediu va amenda primăria pe raza căreia se află acel teren plin cu gunoaie şi va stabili un termen pentru eliberarea acestuia de deşeuri.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.