Ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, a declarat că, potrivit datelor pe care le-a primit de la reprezentanţii Curţilor de Apel din România, 546 de angajaţi ai instanţelor au fost infectaţi cu virusul SARS-CoV-2, iar cinci dintre aceştia sunt cazuri de Terapie Intensivă. Au fost, de asemenea, constatate trei decese în rândul personalului din instanţele de judecată. În acest context, Predoiu a anunţat că ministerul pe care îl conduse este pregătit să intervină şi să susţină modificări la nivel legislativ pentru a asigura desfăşurarea în condiţii de siguranţă a activităţii în instanţe şi parchete.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
"Noi am fost în contact cu Curţile de Apel, cu Ministerul Public. (...) Ce pot să vă spun, pe baza datelor primite, este că în instanţe avem un număr de cazuri de infectare, astăzi, de 546 de persoane infectate, din care avem 5 cazuri în ATI. Sunt înregistrate la nivel naţional, pe ce date avem noi până la ora asta, trei decese în acest context: un caz de infarct anterior a avut COVID şi a fost internat la ATI, la Tribunalul Bacău, un deces la Timişoara, un deces la Iaşi. Nu am detalii, este ce mi-a parvenit de la Curţile de Apel”, a declarat ministrul Justiţiei, marţi, într-o conferinţă de presă.
 
Cătălin Predoiu a precizat că ministerul a alocat aproape 35 de milioane de lei pentru asigurarea măsurilor necesare prevenirii îmbolnăvirilor în instituţiile care ţin de justiţie. 
 
"Aş vrea să reamintesc faptul că în debutul acestei pandemii Ministerul Justiţiei a alocat atât fonduri, cât şi materiale necesare pentru protecţia instanţelor şi parchetelor. Efortul financiar cu care Ministerul Justiţiei a susţinut această protecţie a instanţelor şi parchetelor din primele etape ale echipării (...) a fost de aproximativ 35 de milioane de ei care s-au îndreptat către instanţe şi parchete pentru luarea măsurilor necesare protecţiei faţă de pandemie”, a spus Predoiu.
 
Cătălin Predoiu a adăugat că "Ministerul Justiţiei este pregătit să intervină, în limita competenţelor sale, dacă în urma consultărilor cu CSM şi cu preşedinţii de Curţi de Apel şi cu Ministerul Public se va ajunge la concluzia că va fi necesară o astfel de intervenţie de ordin legislativ, normativ, care să permită CSM împreună cu instanţele să efectueze o organizare a activităţii în raport de provocările din fiecare instanţă şi parchet, pentru că situaţia diferă de la instanţă la instanţă, de la parchet la parchet".
 
"În concluzie, suntem pregătiţi să continuăm şi efortul de echipare şi suntem gata să intervenim dacă situaţia o va impune, o să am consultări şi cu CSM mâine, în permanenţă am avut discuţii cu doamna preşedintă pe acest subiect”, a mai afirmat ministrul.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.