Ministrul de Interne, vicepremierul Cătălin Predoiu, a anunţat vineri că 1041 poliţişti vor fi prezenţi, anul acesta, în cadrul Programului Litoral, iar aceştia vor lucra non-stop, pentru siguranţa cetăţenilor şi a comunităţilor. El a mai spus că sunt provocări deosebite pe zona de migraţie ilegală, pe trafic de persoane, trafic de droguri, crimă organizată, dar şi specifice, ocazionate de desfăşurarea marilor festivaluri.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Vicepremierul Cătălin Predoiu a anunţat că pentru Programul Llitoral, anul acesta au planificat prezenţa unui număr de 1041 de colegi, care vor lucra non-stop, zi şi noapte, pentru siguranţa cetăţenilor şi a comunităţilor.

”Ei vor lucra în schimburi, din toate armele noastre, poliţişti, poliţişti de frontieră, jandarmi, pompieri, salvatori, piloţi. Cu toţii sunt concentraţi în această perioadă într-o operaţie specială pentru care s-au pregătit îndelung, pe care au efectuat-o an de an. Anul trecut, spre exemplu, ei au acţionat în peste 160.000 de misiuni, în cadrul cărora au descoperit peste 91.000 de infracţiuni, au înlăturat din trafic peste 50.000 de şoferi care prezentau un pericol public din diverse cauze”, a spus ministrul de Interne. Ministrul Predoiu a menţionat că provocările sunt multiple pentru că, în ultimii ani, ca în această zonă de siguranţă şi de ordine publică sau pe intervenţii în situaţii de urgenţă, factorii de risc s-au multiplicat.

”Avem provocări deosebite pe zona de migraţie ilegală, pe trafic de persoane, trafic de droguri, crimă organizată. Sunt provocări specifice, ocazionate de desfăşurarea marilor festivaluri care grupează la un loc foarte mulţi cetăţeni, cu toţi aşteaptă să îşi petreacă aceste ore de vacanţă şi zile de vacanţă în linişte. Noi ne-am organizat şi ne-am asumat aceste misiuni în conformitate cu legile care ne reglementează activitatea, astfel încât să ne face datoria faţă de cetăţeni”, a menţionat Predoiu.

Ministrul a avut, la Neptun, o şedinţă de lucru cu toate cadrele din Ministerul Afacerilor Interne cu responsabilităţi la nivel de structuri,

”Am insistat pe faptul că e nevoie de o interacţiune permanentă şi corectă cu cetăţeanul pe care îl protejăm şi pe care îl vedem ca pe un partener. Am cerut ca această prezenţă a noastră să fie permanentă, conectată la evenimentele din jur, proactivă, cu o conduită decentă, civilizată, de respect faţă de cetăţeni şi fermă în acelaşi timp, în apărarea lor şi în apărarea legii. Aşa cum le-am spus şi lor, legea e una pentru toţi şi acesta e principiul de la care plecăm în acţiunea noastră. Iar principiul fundamental al intervenţiei noastre, al operaţiunilor noastre, este integrarea, cooperarea între toate structurile şi armele Ministerului Afacelor Interne”, a afirmat Predoiu.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.