Ministrul Educaţiei Monica Anisie a declarat luni că învăţarea asistată de tehnologie continuă până pe 12 iunie, când se vor încheia cursurile anului şcolar 2019/2020, iar pentru elevii care nu au acces la tehnologie, unităţile de învăţământ şi inspectoratele şcolare vor oferi sprijin. Ministerul Educaţiei va elabora ghiduri metodologice pentru fiecare disciplină. Unele conţinuturi pentru această perioadă vor fi abordate în anul şcolar următor. Mediile vor fi încheiate cu minim două calificative sau note însă nu se vor mai susţine teze. Studenţii vor continua învăţarea asistată de tehnologie, iar examenele se pot susţine şi online. Fiecare instituţie de învăţământ superior va stabili modalitatea şi data examenelor în baza autonomiei universitare.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

UPDATE - Ministerul Educaţiei şi Cercetării a transmis, printr-un comunicat de presă, alte  măsuri adoptate cu privire la anul şcolar 2019-2020:
  • Programa din semestrul al II-lea care nu a fost parcursă după data de 11 martie va fi abordată în anul şcolar următor, după ghiduri metodologice elaborate de MEC pentru fiecare disciplină.
  • Nu se vor susţine teze, iar mediile vor fi încheiate cu minimum două calificative/note. Pentru situaţii excepţionale, MEC a prevăzut mai multe scenarii, iar pentru fiecare tip de învăţământ (vocaţional, special, profesional) vor fi comunicate modalităţi de încheiere a situaţiei.
  • Înscrierile la clasa pregătitoare şi la grădiniţă pot fi realizate online, după un calendar stabilit de MEC. Evaluarea psihosomatică a copiilor va fi înlocuită cu declaraţie pe proprie răspundere a părinţilor/tutorilor legali instituiţi şi recomandarea eliberată de grădiniţa pe care au frecventat-o.
  • Pentru asigurarea accesului egal la educaţie pentru preşcolarii/elevii cu cerinţe educaţionale speciale integraţi în învăţământul de masă, profesorii itineranţi şi de sprijin vor continua adaptarea curriculară a conţinuturilor, realizarea materialelor didactice, instrumentelor de lucru şi de evaluare specifice, precum şi monitorizarea aplicării programelor curriculare adaptate, în parteneriat cu cadrele didactice de la grupă/clasă, pentru punerea în aplicare a planului de intervenţie personalizat realizat pe baza planului de servicii individualizat.
  • Detaliile cu privire la desfăşurarea examenelor naţionale şi a admiterii în învăţământul liceal şi profesional/profesional dual vor fi prezentate prin procedurile elaborate de MEC. Vor fi elaborate inclusiv proceduri privind siguranţa elevilor şi a cadrelor didactice la desfăşurarea probelor.
  • Examenele de certificare a  competenţelor profesionale pentru nivelul 3, 4 şi 5, conform Cadrului Naţional al Calificărilor, pentru învăţământul vocaţional, profesional şi profesional dual, precum şi cele de la învăţământul postliceal vor fi realizate numai pe bază de proiect, iar proba practică va fi echivalată, în conformitate cu metodologiile aferente fiecărui tip de certificare a competenţelor.
  • Examenul de titularizare şi pentru definitivare în învăţământ, precum şi pentru obţinerea gradelor didactice se vor organiza după un calendar comunicat de MEC.

Măsurile luate de Ministerul Educaţiei şi Cercetării au fost aplicate şi în state europene precum  Italia, Letonia, Portugalia, Malta şi Ungaria.

ŞTIRE INIŢIALĂ: ”Continuă învăţarea asistată de tehnologie până pe 12 iunie,  când se vor încheia cursurile anului şcolar 2019/2020. Pentru elevii care nu au acces la tehnologie, unităţile de învăţământ şi inspectoratele şcolare vor oferi sprijin”, a anunţat Anisie.
 
Ministerul Educaţiei va elabora ghiduri metodologice pentru fiecare disciplină. Unele conţinuturi pentru această perioadă vor fi abordate în anul şcolar următor. 
 
Referitor la încheierea situaţiei şcolare, mediile vor fi încheiate cu minim două calificative sau note însă nu se vor mai susţine teze. Pentru situaţii excepţionale, în cazul în care un elev nu are două calificative sau note, Ministerul Educaţiei va comunica modalităţile de încheiere a situaţiei şcolare.
”Vom încheia cu bine anul şcolar. Studenţii vor continua învăţarea asistată de tehnologie, iar examenele se pot susţine şi online. Fiecare instituţie de învăţământ superior va stabili modalitatea şi data examenelor în baza autonomiei universitare”, a aprecizat ministrul.
 
În ceeea ce priveşte reluarea activităţilor în cadrul unităţilor de învăţământ, elevii din clasele a 8-a, a 12-a şi a 13-a, anii de final de ciclu profesional şi liceal, pot reveni pe data de 2 iunie doar pentru 2 săptămâni. Se vor realiza în această perioadă numai activităţi de pregătire şi consiliere pentru examenele naţionale.
Pentru elevii care au probleme de sănătate sau au în familie persoane cu risc de îmbolnăvire, prezenţa la şcoală va fi opţională şi decizia va fi a părinţilor. Pregătirea lor va fi în mod online.
 
Evaluarea naţională şi bacalaureatul se vor susţine în conformitate cu noua programă şi respectând calendarele comunicate deja. Evaluarea Naţională începe din 15 iunie, iar examenul de bacalaureat începe cu probele scrise pe 22 iunie şi va continua cu probele pentru competenţe. Calendarul acestora va fi comunicat ulterior.
 
Examenele susţinute de cadrele didactice, de titularizare, definitivat – se vor desfăşura cu respectarea măsurilor de siguranţă şi ministerul va comunica modalitatea de susţinere şi calendarul.
 
”Vă asigur că se vor lua toate măsurile de siguranţă pentru a evita orice risc de îmbolnăvire. MEC şi MS vor elabora un ordin comun pentru a stabili în mod clar toate măsurile de siguranţă privind reluarea activităţilor în unităţile de învăţământ. În sala de clasă vor fi maxim 10 elevi, respectând măsurile de distanţare socială. Inspectoratele şcolare vor pune la dispoziţie un Tel-Verde pentru orice întrebare sau nelămurire pe această temă.  Vreau să subliniez că toate măsurile luate de MEC respectă recomandările medicilor specialişti. Obiectivele MEC pentru această perioadă sunt încheierea cu bine a situaţiei şcolare, iar examenele pentru elevi, studenţi şi profesori să se desfăşoare în siguranţă şi în conformitate cu legea”, a afirmat ministrul Educaţiei.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.