Ministrul Educaţiei, Mircea Dumitru, respinge orice fel de acuzaţie că ar fi colaborator al securităţii "în orice formă", spunând, într-o conferinţă de presă, că nu a semnat niciun angajament cu fosta Securitate şi că "documentele care sunt prezentate în presă nu au fost produse" de el. Dumitru a cerut CNSAS să vină cu un punct de vedere public cu privire la statutul său şi a menţionat că îi va da în judecată "pe cei care au făcut aceste afirmaţii".

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"Resping orice fel de acuzaţie că aş fi colaborat în orice formă cu fosta securitate. Nu am fost nici membru, nici colaborator, nu am făcut poliţie politică, nu am avut niciodată un contact cu securitatea, nu am semnat niciun angajament. Documentele prezentate în presă nu sunt produse de mine", a spus Mircea Dumitru.

El a cerut CNSAS "să vină cu un punct de vedere public, clar", cu privire la statutul său.

"Ceea ce s-a întâmplat, în momentul de faţă, este o mistificare grosolană, nu este un fals oarecare, este o calomnie la adresa mea. Voi acţiona în instanţă, îmi iau această libertate să-i acţionez în instanţă pe cei care au făcut aceste afirmaţii defăimătoare la adresa mea în spaţiul public. Nu cred că este o simplă coincidenţă. M-am angajat atunci când am preluat acest mandat, acum trei luni, să militez pentru trei principii clare şi simple în spaţiul public, principalul principiu fiind acela al apărării integrităţii. Ceea ce deja am făcut şi ceea ce intenţionez să fac în continuare cu siguranţă a deranjat pe foarte mulţi în această ţară şi vă asigur că îi va deranja în continuare”, a declarat Mircea Dumitru.

Ministrul Educaţiei a mai arătat că nu poate să pună această "calomnie” pe seama unei persoane, însă consideră că nu este întâmplătoare apariţia acestor informaţii în momentul în care el a anunţat evaluarea şcolilor doctorale suspectate că au produs plagiate.

”Nu am nicio dovadă ca să leg această acţiune de o persoană sau alta. Dar trebuie spus că nu este ceva întâmplător, că exact în momentul în care anunţi public că vom face o evaluare a tuturor şcolilor doctorale în România şi că vom începe exact cu acele şcoli care au produs plagiate şi care nici nu vor să-şi asume din punct de vedere moral această problemă, şi apare un astfel de document, cu siguranţă că există o anumită legătură care nu este întâmplătoare”, consideră ministrul Educaţiei.

Mircea Dumitru nu exclude ca acuzaţiile care i se aduc să aibă legătură şi cu concursurile pentru funcţiile de directori de şcoli. 

"Este foarte probabil, pentru că au fost reacţii vehemente, iar atunci când nu au fost reacţii foarte clare împotriva organizării concursurilor au fost acţiuni clare de sabotaj şi aceste lucruri iarăşi probabil că au deranjat pe foarte mulţi care ar fi vrut în continuare să menţină captivă şcoala românească şi să o conducă, să o guverneze prin metode care nu au nimic de-a face cu principiile politicilor publice", a spus Dumitru. 

El mai afirmă şi că este dispus să dea o declaraţie astfel încât să se poată compara scrisul său cu scrisul din documentele publicate în presă care ar atesta că ar fi semnat un angajament de colaborare cu strcutura de poliţie politică a regimului comunist.

"Adevărul" a scris că Mircea Dumitru, ministrul Educaţiei, a semnat un angajament cu Securitatea, pe când era student la Filosofie, în anul 1980, primind numele de cod "Negulescu“. 

Ministrul Educaţiei Mircea Dumitru a fost verificat de CNSAS în 2007, la cererea Asociaţiei Civic Media, decizia, publicată şi pe site-ul Universităţii Bucureşti, fiind că acesta "nu a fost agent/colaborator al poliţiei politice comuniste".

Decizia nr. 2175/07.08.2007 a fost emisă de CNSAS, la sesizarea "Civic Media" din data de 23.06.2006.

CNSAS a transmis, marţi, printr-un comunicat de presă, că în cazul lui Mircea Dumitru s-au făcut verificări când era decan al Facultăţii de Filozofie a Universităţii din Bucureşti, iar decizia adoptată în 7 august 2007 de Colegiul CNSAS a fost de "neapartenenţă/ necolaborare cu poliţia politică comunistă, potrivit prevederilor legale la acea dată”, respectiv Legea 187/1999. CNSAS precizează că acum sunt verificaţi toţi membrii Guvernului, inclusiv ministrul Educaţiei, Mircea Dumitru.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.