Ministrul Educaţiei, Ligia Deca, afirmă că sumele aferente burselor elevilor au fost trimise prin Trezorerii în teritoriu, ea explicând că transmiterea banilor către elevii beneficiari a întârziat, în unele locuri, fie din cauza volumului foarte mare de dosare înscrise pentru verificarea eligibilităţii, fie pentru că depinde de data organizării şedinţelor pentru buget ale Consiliilor Locale.„ Monitorizăm cu atenţie situaţia, însă trebuie să înţelegem că aceşti bani nu trec pe la Ministerul Educaţiei, da? Ei vin de la Ministerul Finanţelor prin sume defalcate de TVA, au fost viraţi trezoreriilor locale, fiind puşi la dispoziţia unităţilor administrativ-teritoriale pentru retragerea sumelor necesare în funcţie de solicitări”; spune ministrul.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
„Miercurea aceasta, am convocat în regim de videoconferinţă toţi inspectorii generali şi contabilii şefi tocmai pentru a analiza situaţia plăţii burselor. Întârzierile apărute, acolo unde au apărut, au fost cauzate fie de volumul foarte mare de dosare înscrise pentru verificarea eligibilităţii, fie de data organizării şedinţelor pentru buget ale Consiliilor Locale. Prin Inspectorate, am solicitat şcolilor situaţia exactă privind execuţia bugetului, cu dată de referinţă 30 octombrie. Monitorizăm cu atenţie situaţia, însă trebuie să înţelegem că aceşti bani nu trec pe la Ministerul Educaţiei, da? Ei vin de la Ministerul Finanţelor prin sume defalcate de TVA, au fost viraţi trezoreriilor locale, fiind puşi la dispoziţia unităţilor administrativ-teritoriale pentru retragerea sumelor necesare în funcţie de solicitări”, a declarat Ligia Deca vineri, la finalul şedinţei de Guvern, răspunzând unei întrebări.
Aceasta a explicat că ministerul a dispus toate măsurile necesare prin Inspectoratele Şcolare, în aşa fel încât  elevii să primească bursele „cât mai repede”. 
„Ministerul Finanţelor ne-a transmis situaţia cu execuţia bugetară şi cu sumele alocate la nivelul trezoreriilor locale, spunându-ne că toate solicitările primite au fost onorate. Trebuiau să fie şi realizate”, a adăugat Deca.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.