Ministrul Educaţiei Ligia Deca a declarat vineri, în conferinţa de presă în care face clarificări în legătură cu ordonanţa privind majorarea salariilor din sistemul de învăţământ, că toate salariile din sistemul educaţie cresc şi a calificat drept false mai multe informaţii referitoare la conţinutul avizului Consiliului Legislativ, precum şi afirmaţiile potrivit cărora de fapt salariile scad. Deca a mai afirmat că salariul mediu în educaţie creşte în luna iunie până spre 8500 de lei brut, care este mai mare decât salariul mediu brut la nivel naţional. Totodată, ea a precizat că cea mai mare creştere procentuală, de aproape 25%, se înregistrează în cazul debutanţilor. Ministrul a prezentat şi simulări pentru salariile mai mulot categorii de angajaţi din educaţie.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
CITEȘTE ȘI Deca: Având în vedere importanţa ca toţi elevii să îşi poată susţine examenele de final de gimnaziu sau de liceu, rugăm cadrele didactice să ne ajute să putem finaliza acest an în bune condiţii / În caz contrar, trebuie să ne gândim la prelungiri

 

UPDATE - Ligia Deca a prezentat şi câteva exemple referitoare la majorările salariale pentru diferite categorii din învăţământ.

“Să luăm un profesor cu studii superioare de lungă durată, grad didactic 1, cu o vechime în învăţământ de peste 25 de ani. Asta înseamnă o gradaţie cinci, diferită evident faţă de ceea ce se află în grila din OUG 53. Gradaţia cinci este corespunzătoare vechimii în muncă de peste 20 de ani. Salariul de bază brut înainte de ordonanţa aprobată ieri era de 6.872. Salariul de bază brut după această ordonanţă este 8117 lei. 8117 lei brut se obţine prin aplicarea coeficienţilor corespunzători gradaţiilor. La acest brut se adaugă: sporul de solicitare neuropsihică acordat tuturor profesorilor, care înseamnă 776 de lei, dirigenţia – 70% dintre profesori au şi sporul de dirigenţie, care ar însemna încă 812 lei, gradaţia de merit, dacă se află între acei 16% dintre profesori care au această bonificaţie, ar mai însemna încă 2029 de lei şi, eventual, învăţământul special, încă în jur de 1.000 de lei. Total brut pentru un profesor grad întîi care ar avea toate aceste bonificaţii ar însemna 12.952 de lei, un net de 7.576”, a mai afirmat Deca. 
Ea a oferit informaţii şi referitoare la salariul unui profesor gradul didactic II şi al unui debutant. 
“Un alt exemplu, pentru profesori studii superioare de lungă durată, grad didactic II. Plecăm de la un salariu de bază brut înainte de ordonanţă de 5.368 de lei. După ordonanţă, conform vechimii în învăţământ şi în muncă, primeşte 6.422 de lei. Dacă însumăm sporurile, sporul de solicitare neuropsihică, dirigenţia, gradaţia de merit şi învăţământul special, ajungem la un total brut de 10.575, un net de 6.186.
Un profesor cu studii superioare de lungă durată, debutant, dar care are vechime în învăţământ de până la un an, deci un debutant clasic, gradaţia care reprezintă vechimea în muncă este gradaţia zero, cea din grilă, salariul de bază brut înainte de ordonanţa de urgenţă 53 este 4.098, salariul de bază brut după ordonanţă este fix, cu 1.000 de lei mai mult – 5.098, sporul de solicitare neuropsihică - 307 lei, cu o eventuală dirigenţie încă 509 lei. Total brut 5.914, total net 3.430”, a mai afirmat ministrul Educaţiei.
De asemenea, Ligia Deca a precizat şi care sunt creşterile salariale în cazul unui învăţător sau al unei educatoare. 
“Dacă vorbim despre un învăţător sau o învăţătoare sau o educatoare cu nivel de studii liceal, vorbim doar de cei care au liceul pedagogic de grad didactic I. La o vechime în învăţământ de 6  - 10 ani, gradaţia este doi, salariul de bază brut înainte de ordonanţă este 4.627, salariul de bază brut după ordonanţă este 5.756. Cu sporul de solicitare neuropsihică, Vorbim despre 405 lei, dirigenţie 575, care se acordă şi la învăţători, şi la educatoare. Gradaţia de merit ar putea adăuga 1.439 de lei, învăţământ special încă 863 de lei. Total brut 9038, total net 5.242”, a mai explicat Ligia Deca.
UPDATE -  Deca a explicat că salariul mediu brut în educaţie creşte spre 8.500 de lei. 
“Apreciem solidaritatea profesorilor în ultimele săptămâni. Profesorii au nevoie de salarii decente şi merită mai mult respect din partea guvernanţilor şi a întregii societăţii. Munca personalului şcolii este una esenţială. Întreaga societate îşi doreşte ca sectorul educaţional să se aşeze pe cu totul alte baze, din toate punctele de vedere. La propunerea reprezentanţilor sindicatelor, prin OUG 53, garantăm o creştere de 1000 de lei brut pe lună pentru personalul didactic şi didactic auxiliar şi 400 de lei brut pe lună pentru personalul nedidactic. Ca mesaj, toate salariile din învăţământ cresc. Niciun salariu nu scade”, a declarat Ligia Deca, vineri, într-o conferinţă de presă.
Ea a menţionat că au apărut mai multe informaţii false, una dintre acestea fiind că salariile din învăţământ vor scădea. 
“Au apărut ieri şi alte informaţii care nu sunt adevărate. O primă astfel de informaţie a fost legată de avizul Consiliului Legislativ. Avizul Consiliului Legislativ a fost unul favorabil. Nu există nicăieri în cuprinsul avizului sintagma ”neconstituţional”. (...) Altă informaţe falsă a fost că salariile vor scădea. În anexa OUG sunt prezentate valoriile salariilor de bază cu gradaţie zero, pentru cei cu mai puţin de trei ani vechime în muncă. Vom transmite inspectoratelor salariile de bază pentru toate gradaţiile, de la zero la cinci. Vechimea în învăţământ este diferită de vechimea în muncă. Toate salariile de bază cresc şi se va resimţi în venitul net. Sporurile se aplică pe această bază mărită. Este vorba de gradaţia de merit, acordată pentru 16% din posturi, sporul de dirigenţie este de de 10%, iar 70% din cadrele didactice beneficiază de acesta, sporul pentru învăţământ simultan este între 7 – 20%, indeminzaţia pentru zonele izolate este de 20%, sporul pentru solicitare neurospihică – 20%. (…) Salariul mediu în educaţie creşte spre 8.500 de lei brut. Este în acest moment, după adoptarea OUG 53, mai mare decât salariul mediu brut la nivel naţional”, a mai declarat Ligia Deca.
ŞTIREA INIŢIALĂ - Conform unui anunţ sl Ministerului Educaţiei, conferinţa, programată la ora 12, va avea ca temă ”clarificarea aspectelor referitoare la aplicarea Ordonanţei de urgentă a Guvernului nr. 53 din 1 Iunie 2023”.
OUG a fost adoptată joi, de Guvern, însă liderii sindicali s-au declarat nemulţumiţi de majorarea salarială propusă prin actul normativ, anunţând că greva declanşată în 22 mai va continua..
Vineri dimineaţă, şi purtătorul de cuvânt al Guvernului Dan Cărbunaru a făcut precizări în legătură cu ordonanţa şi cu modul în care Guvernul a răspuns solicitărilor sindicaliştiilor, prezentând inclusv un pasaj amplu din Nota de fundamentare a actului normativ.
Cărbunaru a precizat că Guvernul a îndeplinit solicitările sindicaliştilor, fiind acordate majorări salariale de 1.000 lei brut/lună personalului didactic şi didactic auxiliar, respectiv de 400 de lei brut/lună pentru personalul nedidactic. De asemenea, pentru a oferi garanţiile solicitate de reprezentanţii federaţiilor sindicatelor din învăţământ privind acordarea unui salariu la nivelul salariului mediu brut pe economie pentru debutanţi sau asistent universitar, Executivul şi-a asumat acest angajament, care a fost inclus în Nota de fundamentare a Ordonanţei de Urgenţă privind majorările salariale din învăţământ. Conform lui Cărbunaru, în urma negocierilor Guvern - sindicate s-a convenit asupra faptului că majorarea salarială acordată reprezintă un avans din creşterile salariale de care ar urma să beneficieze personalul didactic/didactic auxiliar şi nedidactic din sistemul naţional de învăţământ începând cu 1 ianuarie 2024. Intrarea în plată a noii grile de salarizare va fi realizată etapizat, pentru o perioadă de trei ani: 40% în primul an, 30% în al doilea an, 30% în al treilea an. Dan Cărbunaru subliniază că Ministerul Muncii va finaliza legea nouă a salarizării până la 1 septembrie a.c., iar Guvernul o va trimite în Parlament pentru a intra în vigoare din 1 ianuarie 2024.
Preşedintele Klaus Iohannis a declarat joi că Guvernul a oferit tot ceea ce au cerut dascălii pe termen scurt, mediu şi lung şi speră ca de marţi dascălii să revină la şcoală, începând de marţi. „Cum îndrăzneşte cineva să pună în dificultate examenele naţionale?”, a întrebat şeful statului care a adăugat că o generaţie întreagă trebuie să dea examenul de Bacalaureat şi să meargă apoi la universităţi.
„Este o generaţie întreagă care trebuie să dea Bac şi să meargă la universităţi. Deci îi pune în dificultate? E  o generaţie întreagă care dă examenul de capacitate. După ce Guvernul le-a dat tot ce au cerut. Încă o dată, le-a dat tot ce au cerut. Acuma în ce temei să mai continue greva? Şi dacă liderii de sindicat naţionali şi judeţeni nu se înţeleg între ei, dascălii vor înţelege foarte bine acest semnal”, a conchis preşedintele Iohannis.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.