Ministrul Educaţiei, Ligia Deca, a afirmat, luni, că există o consultare a Consiliului Naţional al Elevilor cu privire la modul în care elevii văd îmbunătăţirea Bacalaureatului şi a menţionat că, la final, va urma o discuţie cu privire la planurile de reformă pentru acest examen. Deca a mai anunţat că Bacalaureatul în acest an nu se va schimba şi se va desfăşura pe sistemul anunţat deja.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
Ligia Deca a fost întrebat luni, într-o conferinţă de presă, dacă mai consideră Bacalaureatul relevant şi care este planul de a-l aduce către nevoilor actualelor generaţii. 
 
“Cred că la finalul învăţământului obligatoriu trebuie să certificăm competenţele care ne creionează profilul absolventului. Sigur că acest lucru se face diferit în ţări diferite. În acest moment, noi avem un bacalaureat care are o anumită tradiţie şi am spus că atunci când vom merge şi vom avea reforma curriculară la nivel liceal, vom implementa şi prevederile din lege care modifică modul în care se desfăşoară examenul de bacalaureat. Vă aduceţi aminte, mai multe probe axate pe profilul liceului, o a doua probă de competenţă de limbă străină, o probă complementară profilului, tocmai pentru a asigura un echilibru şi pentru a asigura nişte competenţe minimale, în aşa fel încât un absolvent de liceu să poată deveni un cetăţean activ”, a afirmat Ligia Deca.
 
Ea a adăugat că există o consultare în legătură cu examenul de bacalaureat organizată de Consiliului Naţional al Elevilor şi aşteaptă să vadă cum văd elevii îmbunătăţirea acestuia. 
 
“Din câte ştiu, există în derulare o consultare a Consiliului Naţional al Elevilor cu privire la cum văd elevii propuneri de îmbunătăţire al examenului de bacalaureat. Sunt foarte interesată să văd care este vocea elevilor pe acest subiect şi cu siguranţă că în etapele următoare vom putea avea o discuţie vis-a-vis de planurile de reformă pentru examenul de bacalaureat în continuare. Însă, cred că atâta vreme cât elevii s-au pregătit deja pentru o anumită formulă de examen de bacalaureat pentru acest an este important să existe predictibilitate şi în acest an să rămânem pe această formulă, urmând ca atunci când facem o reformă să o putem anunţa, să putem să avem toate mecanismele în aşa fel încât să putem înlocui cu ceva mai bun”, a mai anunţat ministrul Educaţiei. 
 
Asociaţia Elevilor din Constanţa (AEC) solicită desfiinţarea examenului de bacalaureat pentru că nu ar verifica adevăratele competenţe ale elevilor şi propune regândirea sistemului de învăţământ.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.