Ministrul Educaţiei şi Cercetării, Daniel David, a transmis sâmbătă, cu ocazia Zilei Mondiale a Libertăţii Presei, în care arată că presa liberă de calitate trebuie recunoscută, protejată şi întărită/susţinută, deoarece numai aşa ne putem proteja democraţia şi pe noi înşine şi Ministerul Educaţiei şi Cercetării se angajează la un astfel de demers, atât prin educaţie, care poate disemina cele mai bune practici, inclusiv prin formarea jurnaliştilor, cât şi prin cercetare-dezvoltare-inovare.
”În democraţia clasică liberală, puterea oamenilor este delegată unor reprezentanţi, pe baza adevărului, într-un cadru definit de reguli (rule of law). Presa liberă este fundamentală în acest proces, atât pentru identificarea şi diseminarea adevărului, cât şi pentru verificarea respectării regulilor”, spune ministrul în mesaj.
Daniel David arată că ”în ultimii ani, presa liberă de calitate a fost însă adesea parazitată atât din interior, de demersuri susţinute de grupuri/state nedemocratice interesate să distorsioneze adevărul, cât şi prin apariţia unor noi mijloace de diseminare a informaţiei, precum mediul online şi reţele de socializare, din care majoritatea nu are adevărul ca valoare centrală asumată”.
10 iunie Perspectivele macroeconomice şi fiscale ale României
”În acest context, presa liberă de calitate trebuie recunoscută, protejată şi întărită/susţinută, deoarece numai aşa ne putem proteja democraţia şi pe noi înşine. Ministerul Educaţiei şi Cercetării se angajează la un astfel de demers, atât prin educaţie, care poate disemina cele mai bune practici, inclusiv prin formarea jurnaliştilor, cât şi prin cercetare-dezvoltare-inovare, care poate genera şi utiliza cunoaşterea şi dezvoltările inovative în acest sens. La mulţi ani tuturor jurnaliştilor, respect presei libere de calitate!”, subliniază ministrul Educaţiei, în mesaj.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.