Ministrul Apărării, Angel Tîlvăr, a declarat, la Gala PatriotFest, că este normal ca o ţară să caute să îi valorizeze şi să îi premieze pe cei care au idei inovatoare. ”Contribuţia la procesul de inovare în domeniul securităţii, pe care şi-au adus-o toţi cei care au intrat în concursul PatriotFest, este cu atât mai importantă cu cât trecem printr-o perioadă plină de provocări”, a afirmat el.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Am fost onorat să particip la Gala PatriotFest, un concurs care reuneşte cele mai valoroase proiecte de cercetare şi inovare din domeniul apărării şi securităţii naţionale. Este normal ca o ţară să caute să îi valorizeze şi să îi premieze pe cei care au idei inovatoare, pe cei care şi-au dedicat zile şi nopţi împlinirii ideilor şi aspiraţiilor lor. Contribuţia la procesul de inovare în domeniul securităţii, pe care şi-au adus-o toţi cei care au intrat în concursul PatriotFest, este cu atât mai importantă cu cât trecem printr-o perioadă plină de provocări”, a scris, miercuri seară, pe Facebook, Angel Tîlvăr.

Ministrul Apărării a participat miercuri, la Cercul Militar Naţional, la gala concursului PatriotFest ediţia 2022, proiect organizat de New Strategy Center în parteneriat cu Ministerul Apărării Naţionale şi alte instituţii din domeniul apărării şi securităţii naţionale.

Potrivit MApN, PatriotFest, aflat la a cincea ediţie, este singurul concurs naţional de inovare organizat de instituţii din domeniul apărării şi securităţii naţionale şi, anul acesta, a vizat în mod special domeniile sistemelor autonome şi inteligenţă artificială. Ministrul Apărării a oferit premiul I pentru categoria ”Sisteme autonome" lui Bogdan Gaşpar, pentru proiectul „heliCOPTER Barry".

PatriotFest este iniţiat de Asociaţia New Strategy Center şi organizat cu sprijinul mai multor instituţii din domeniul apărării şi securităţii naţionale: Ministerul Apărării Naţionale, Ministerul Afacerilor Interne, Serviciul Român de Informaţii, Serviciul Telecomunicaţii Speciale şi Serviciul de Protecţie şi Pază.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.