Bine ai venit la News.ro! Pentru a accesa tot conținutul publicat de către echipa editorială News.ro, scrie-ne la abonamente@news.ro.

Ministerul Sănătăţii, de Ziua Donatorilor de Celule Stem: 86.350 de cetăţeni, în Registrul Donatorilor / În acest an s-au înscris 3.649 donatori / 366 de pacienţi au fost transplantaţi cu celule stem de la donatori neînrudiţi, 35 aşteaptă donator

Scris de News.ro |
Ministerul Sănătăţii, de Ziua Donatorilor de Celule Stem: 86.350 de cetăţeni, în Registrul Donatorilor / În acest an s-au înscris 3.649 donatori / 366 de pacienţi au fost transplantaţi cu celule stem de la donatori neînrudiţi, 35 aşteaptă donator

Ministerul Sănătăţii anunţă, cu ocazia Zilei Donatorilor de Celule Stem, că 86.350 de cetăţeni sunt înscrişi în Registrul Donatorilor şi că în acest an s-au înscris 3.649 donatori. 366 de pacienţi au fost transplantaţi cu celule stem de la donatori neînrudiţi, în timp ce 35 aşteaptă donator. Ministerul mai aminteşte că, în urma unei modificări legislative, donatorii de celule stem hematopoietice care nu realizează venituri sau realizează venituri sub salariul minim brut vor beneficia de calitatea de asigurat pentru o perioadă de 10 ani.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”În prezent, 86.350 de cetăţeni sunt înregistraţi în Registrul Donatorilor de Celule Stem din România, fiind pregătiţi să acorde o şansă la viaţă semenilor lor. În acest an s-au înscris în registru 3.649 donatori. Cu ocazia Zilei Mondiale a Donatorilor Voluntari de Celule Stem Hematopoietice, celebrată anual la nivel internaţional în a treia sâmbătă din septembrie, Ministerul Sănătăţii mulţumeşte donatorilor de celule stem hematopoietice înscrişi în Registrul Naţional al Donatorilor de Celule Stem. În acest context menţionăm şi modificarea legislativă recentă, potrivit căreia donatorii de celule stem hematopoietice care nu realizează venituri sau realizează venituri sub salariul minim brut vor beneficia de calitatea de asigurat pentru o perioadă de 10 ani”, transmite sâmbătă Ministerul Sănătăţii.

De la înfiinţarea Registrului în anul 2013, 366 de pacienţi au fost transplantaţi cu celule stem hematopoietice provenite de la donatori neînrudiţi. În prezent, 35 de pacienţi români sunt în aşteptarea unui donator.

În România, şansele de a găsi un donator compatibil pentru pacienţii diagnosticaţi cu boli hematologice maligne, cu evoluţie severă, care nu pot face autotransplant şi care nu au nici donator înrudit, erau absente înaintea creării Registrului. Acum şansele au crescut, însă trebuie să creştem nivelul de implicare al cetăţenilor, pentru a da o şansă vieţii.

Registrul Naţional este conectat la întreaga lume. Cu cât sunt mai mulţi donatori înregistraţi, din toate zonele geografice şi din toate etniile, cu atât cresc şansele unui bolnav de a-şi găsi un donator compatibil.

 

 

 
 
 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Recomandările editorilor