Un control realizat la Institutul Clinic de Urologie şi Transplant Renal (ICUTR) din Cluj-Napoca de o echipă mixtă formată din reprezentanţi Ministerului Sănătăţii şi Direcţiei de Sănătate Publică Judeţeană Alba a scos la iveală numeroase nereguli în funcţionarea acestei unităţi sanitare, inclusiv faptul că spitalul funcţionează într-un spaţiu neconform, un fost pod de clădire, fiind necesară relocarea acestuia. Ministerul solicită managerului Institutului să constituie o comisie care să identifice persoanele ce au luat decizii în urma cărora s-a ajuns în situaţia actuală, iar responsabilii să achite toate amenzile plătite de institut pentru neconformităţile constatate.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
Controlul la Institutul Clinic de Urologie şi Transplant Renal Cluj-Napoca s-a desfăşurat în perioada 20-24 iunie 2022, în urma dispoziţiei ministrului Sănătăţii, Alexandru Rafila şi a vizat verificarea investiţiilor făcute în acest spital în perioada 2000–2022. Concluziile verificărilor făcute publice luni, 5 septembrie, arată că procedurile de achiziţii au fost licitaţii deschise şi într-o măsură mai mică proceduri simplificate, fiind desfăşurate online şi cu respectarea legislaţiei în vigoare privind achiziţiile publice.
„Echipa de control a constat însă că ICUTR Cluj-Napoca funcţionează şi în prezent, aşa cum a făcut- de la momentul înfiinţării în 2002, fără ca în documente să figureze schimbarea de destinaţie a spaţiului, din «pod neamenajat» în secţii de spitalizare cu paturi, fără să dispună de o ieşire în caz de urgenţă (conform legislaţiei în vigoare) şi, fără să aibă autorizaţie/aviz de securitate la incendiu”, se arată într-un comunicat al Ministerului Sănătăţii.
Documentul citat precizează că echipa de control a constatat faptul că actuala locaţie a Institutului de Transplant Renal Cluj Napoca este necorespunzătoare din punctul de vedere al spaţiului în care funcţionează, nefiind respectate prevederile Ordinului Ministrului Sănătăţii nr. 914/2006, cu completările şi modificările ulterioare. 
„Conform Programului cadru de conformare pentru perioada 2022-2024, este necesară relocarea ICUTR într-un spaţiu care să asigure toate condiţiile necesare desfăşurării activităţii medicale şi a circuitelor funcţionale conform legislaţiei în vigoare, cu termen 31 decembrie 2024. În timpul în care echipa mixtă de control se găsea în perioada de elaborare a raportului de control, conducerea ICUTR a trimis o adresă Ministerului Sănătăţii prin care solicita avizarea «Declaraţiei privind realizarea Planului de conformare la Autorizaţia Sanitară de Funcţionare». Răspunsul Ministerului Sănătăţii a fost unul negativ, în acord cu cele rezultate din documentele puse la dispoziţia comisiei mixte de control de către reprezentanţii ICUTR Cluj-Napoca”, mai transmit oficialii Ministerului.
Aceştia precizează că în urma controlului managerul spitalului clujean trebuie să constituie o comisie care să identifice persoanele care au luat deciziile în urma cărora Institutul se află în această, situaţie, iar acestea să fie trase la răspundere din punct de vedere financiar pentru amenzile plătite de spital în cei 22 de ani de funcţionare.
„În concluzie, în baza controlului echipei mixte, managerul trebuie să constituie o comisie de cercetare administrativă care să cerceteze cauzele care au dus la situaţia actuală şi să identifice persoanele responsabile. De asemenea, comisia de cercetare administrativă va evidenţia şi cuantumul amenzilor plătite de institut, sumă care trebuie recuperată de la persoanele responsabile”, menţionează documentul citat.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.